dupa multi ani de regim politico-economico-social in care, literalmente, mesajul transmis de si catre populatie era unul dictat, prestabilit si fals, ipocrit, am ajuns intr-o epoca istorica in care libertatea de exprimare este un principiu pe care (desi il exploatam in mod exagerat si neconstructiv) il valorificam la maxim. totul in jur pare sa exprime un mesaj: limbajul, comportamentul, conduita, vestimentatia, gesturile, reactiile, preferintele, hobby-urile, orice caracteristica a noastra transmite un mesaj despre noi pe care ceilalti il recepteaza in mod subiectiv. mai mult decat atat, mesajele si informatiile apar si ne bombardeaza din toate partile. un spot publicitar, un tabloid, o campanie politica, o piesa de teatru, un spectacol, o initiativa ecologica, o linie de moda, un trend, de orice tip ar fi el, toate exprima un mesaj anume si poarta o anumita informatie pe care o releva publicului explicit sau implicit. se vorbeste si despre mesajele subliminale, si anume informatiile pe care le receptam intr-un mod inconstient. anumite experiente sau situatii isi lasa amprenta informationala asupra noastra pentru ca sa descoperim mult mai tarziu ca, fara sa ne dam seama, creierul a inmagazinat un anume mesaj. in fine, secolul 21 este un secol al comunicarii in masa, prin toate mijloacele si sub toate formele, o comunicare propriu-zisa si o "meta-comunicare", ce depaseste limitele conventionale ale emitatorilor, receptorilor si mesajului. si atunci, daca posibilitatea de a comunica ne este servita si aproape inoculata cu forta, de ce mi se pare ca cea mai mare incapacitate sociala pe care o dezvoltam in ultimul secol este tocmai lipsa de comunicare?
ma pierd in introduceri lungi, cand de fapt asta este subiectul pe care vreau sa-l tratez. dar de fapt, de ce sa nu comunic tot ce cred despre asta? imi este foarte greu sa inteleg, sau poate gasesc o explicatie in ultima instanta si pot sa iau in considerare scuze sau pretexte, insa tot nu reusesc sa ma conving de ce oamenii refuza tot mai mult comunicarea. comunicarea simpla si sincera, comunicare in cea mai rudimentara si bruta forma a sa. comunicarea fara prejudecati, fara subintelesuri, fara conspiratii sau ipocrizie, fara interese sau minciuni, fara rautati sau invidii, fara complexe sau retineri, fara disimulare, fara interese, am mai zis? da, pentru ca astazi orice spui sau faci poate fi interpretat in 10000 de feluri, poate fi considerat sfidare sau ipocrizie, interes ascuns sau plan malefic. totul are o conotatie cat mai complicata, fantezista chiar. totul trebuie sa fie multivalent si pluriinterpretabil. de fapt, tot ce faci si ce spui transmite un mesaj clar distorsionat celor cu care interactionezi. de fapt, intentiile tale nu sunt nici pe departe in relatie direct proportionala cu efectele pe care le cauzeaza. si asta totul datorita lipsei de comunicare dintre oameni. datorita unei comunicari deficitare sau eronate, superficiale sau indepartate de scopul ei primar.
oamenii au uitat ce inseamna comunicarea. atata agitatie in jurul sensului degenerat, prelucrat al cuvantului, ba chiar deontologic (ca tot e la moda cuvantul asta :p), incat au aparut facultati de comunicare, cursuri de comunicare, carti despre asa ceva si toata lumea studiaza impactul imaginilor si mesajelor exterioare asupra noastra si ce anume comunica ele, iar cel mai important aspect al problemei ramane ignorat. oamenii au uitat sa comunice intre ei, sincer, liber, relaxat. cate sanse sunt ca atunci cand vorbesti ceva cu cineva, acesta sa: a) duca vorba mai departe, evident distorsionata sau complet diferita de cum ai spus-o tu; b) te asigure ca tine secretul si in momentul urmator sa-l strige la portavoce; c) te judece/condamne pt rationamentul tau sau afirmatia ta, oricare ar fi aia; d) considere ca esti un barfitor, dupa care sa te barfeasca referitor la acest fapt cu prima persoana care-i apare in cale. si lista stiti bine ca poate continua :p
incerc sa ma fac sa inteleg ca intr-o lume in care functioneaza o concurenta apriga pe modelul "care pe care", interesul fiecaruia este sa-si vada de propria persoana si atat. dar nu voi intelege vreodata de ce totusi oamenii accepta sa se instraineze pe zi ce trece de ceilalti oameni, sa refuze comunicarea verbala sau nonverbala, sa nu conceada un zambet trecatorilor pe strada..as putea vorbi la infinit despre asta, pt ca nu-mi inchipui o viata fara comunicare. poate sunt egoista, pentru faptul ca imi place mereu sa ma exprim liber, sa vorbesc cu cineva, sa comunic prin fiecare por al corpului, dar eu, dimpotriva, vad in atitudinea asta un altruism si o sociabilitate pe care mi-ar placea sa o aiba toata lumea. imi place sa vorbesc cu lumea, sa ascult lumea, sa zambesc lumii, sa mi se zambeasca inapoi, imi place sa comunic. imi da o stare de incredibila euforie. chiar si glumita pe care mi-o spune vanzatorul de ziare. chiar si confesiunea pe care mi-o face o persoana relativ necunoscuta. chiar si conversatia de complezenta pe care o faci cu un vecin in lift. nu-mi place tacerea, singuratatea si instrainarea. nu tocmai din motivele astea traim intr-o societate? nu tocmai de-asta suntem "noi" si nu doar "eu"?..
ma bucura fiecare ocazie de socializare pe care o am, si consider comunicarea ca fiind singura metoda care ne poate inlocui rutina cu spectaculosul, mediocritatea cu remarcabilul, monotonia vietii cu mici bucurii care o fac traibila. cu toata inteligenta artificiala, evolutia tehnologica, intuitia stiintifica, comunicarea este singurul lucru care ne mai umanizeaza. in cazul asta, de ce ne uitam stramb la o persoana care intra in vorba cu noi spontan in autobuz?...
ps. cocalarii sunt exclusi din propozitie
