a fashion victim is still...a victim

cauta disperata in geanta cheile de la masina. niciodata in geanta asta hermes extra-large nu poate gasi din prima ce ii trebuie. se gandeste sa scoata lucrurile inutile, asadar arunca sticla de apa plata, dupa ce mai ia o inghititura. are intotdeauna dupa ea o sticla de apa, trebuie sa ramana mereu hidratata in momentele tensionate ale unei zile obisnuite, ca atunci cand seful prefera sa-i faca oferta aceea super avantajoasa, dupa atatea nopti nedormite si zile pierdute muncind, fix colegei ei nou-venite, blonda si cu picioare interminabile. nu ca ea nu ar arata bine..doar pentru asta se chinuie in fiecare zi sa treaca in pas alergator pe langa cofetaria de langa bloc, iar in ceea ce priveste salata, ar putea avea o plantatie. si pentru asta este foarte necesara apa plata, ii umple acel gol din stomac dar ii si astupa acel gol din suflet, gandindu-se la rochia albastru-electric foarte scurta pe care a pus ochii in mall. si pe care a si cumparat-o imediat a 2a zi, pentru ca isi permite. doar de-asta isi pierde noptile muncind si banii pe creme anticearcane. ca sa-si poata permite din cand in cand, de fiecare data cand simte nevoia sau cand nevoia apare de la sine, sa se rasfete putin. ca doar merita, la cate trebuie sa indure, peste cate trebuie sa treaca si la cate trebuie sa gaseasca solutie. ca doar de-aia e femeie. ca sa stea 10 min in ploaie in fata masinii cautand disperata cheile. spera ca pantofii ei manolo blahnik sa fie waterproof. chiar daca multi o judeca pentru suma enorma la care a renuntat instant pentru acesti pantofi, ea nu simte nici mandrie sau ostentatie, nici rusine cand iese cu ei. este constienta de valoarea banilor pe care, dealtfel, ea insasi ii face, si nu pozeaza nicio clipa in ceva ce nu este. este doar, intr-adevar, pasionata de cumparaturi. i-ar fi venit in minte in prima instanta cuvantul "obsedata", dar nu, nu este obsedata, pentru ca nu la asta se rezuma viata ei. si nici la faptul ca si geanta ei si pantofii s-au udat, pana a gasit cheile sa deschida mini cooperul ei galben. asteapta putin inainte sa plece. se gandeste la ce mai are de facut, dupa ce o duce pe mama ei la spital, si dupa ce rezolva problema cu asigurarile. da, exista si lucruri serioase in viata ei, sub capota neagra si cocheta si sub trench-ul fashion pe care-l poarta. aparitia ei este mereu surprinzatoare si nu trece neobservata, este draguta si volubila si lumea o remarca. celelalte femei o invidiaza, ceilalti barbati o doresc. este un model pentru multi din jur, si asta doar la prima privire.

si totusi..este o victima. este o victima a societatii, o societate fals-bazata pe egalitate si toleranta. este o victima a prejudecatilor oamenilor indoctrinati inca de catre teoriile raportului intre sexe si mai ales o victima a adevaratului sistem social construit dupa aceste teorii, care, indiferent de cat de vehement se proclama non-preferential sau discriminator, nu poate fi revolutionat complet in doar..cat? nici 40 de ani de la emanciparea femeilor. in raport cu mii de ani de hegemonie masculina, mai mult sau mai putin virila. mai mult decat atat, ea este o victima a propriilor limite biologice, care pun la incercare mai mult gradul de adaptare sau de rezistenta la efort al femeii, decat in cazul barbatilor. sensibilitatea si vulnerabilitatea pe care le are femeia ii fac drumul vietii o lupta si mai apriga si covarsitoare, fata de partenerul ei de sex opus. chiar si procesul nasterii si al ingrijirii unui copil, insuflarea unei fiinte propriul mod de viata si de gandire, o fac pe femeie o luptatoare cu o sarcina greu de indeplinit.

si cu toate acestea, ei nu ii pare rau. nu regreta nicio secunda faptul ca este femeie si ca trebuie sa se confrunte cu toate aceste lucruri, si cu multe alte momente si situatii mult mai complicate, dificile, compromitatoare, solicitante. este constienta de randurirea lumii si nu-si inchipuie ca o va schimba ea radical, si chiar acceptand lucrurile ca pe un fapt, nu se resemneaza in privinta capacitatii si abilitatii feminine. nu renunta niciun moment la lupta, nu-si pierde curajul sau ambitia. refuza in totalitate sa se dea batuta, si nu se considera niciodata invinsa. orice situatie cu care se confrunta este o experienta noua, cu siguranta folositoare. alege sa aloce importanta in exacta masura fiecarui pas pe care il parcurge, si nu uita niciodata sa zambeasca. alege sa fie fericita, cu atat cat are, si nu lasa sa se vada greutatile pe care le experimenteaza. pentru ca ele vor trece. asa cum trec si oamenii pe langa ea, admirandu-i poate geanta ultra-trendy, sau poate puterea ei de a merge mai departe. de aceea ea este un model. nu este, de fapt, cu nimic speciala, pentru faptul ca isi conditioneaza singura cursul vietii atat cat ii este in putinta, si pentru ca isi opreste pentru ea lucrurile frumoase, care o fac fericita. da, chiar si masinuta. chiar si pantofii. chiar si faptul ca in weekend isi va vizita bunica, sau ca va iesi la alergat in parc la 7 dimineata. lumea o considera un model. ea nu se considera o victima.

Minima Moralia: Reflexionen aus dem beschädigten Leben (Minima Moralia: Reflections From Damaged Life)

"Singura autoritate pe care constiinta individuala nu si-o pune niciodata sau aproape niciodata la indoiala e autoritatea morala. capacitatea de a distinge intre bine si rau, intre viciu si virtute, dreptate si nedreptate pare a fi la indemana tuturor. in materie de etica, functionam constant printr-o nedemolabila autocomplezenta. traim intr-o inflatie baroca a competentei morale, intr-o lume a carei principala dezordine risca sa fie faptul ca toti membrii ei sunt moralmente in ordine sau ca toti resimt dezordinea proprie drept neglijabila. L'enfer c'est les autres - parem a concede cu totii. prin urmare, le paradis c'est nous-memes." - Andrei Plesu.

idealisti sau nu, existentialisti sau nu, cred ca putem cu totii admite adevarul citatului lui plesu. adica, in cuvinte simplificate, judecand la rece si fiind sinceri fata de noi insine, cred ca ne este tuturor clar ca tendinta primordiala a omului este aceea de a crede ca are dreptate. ca discerne fiecare comportament. ca stie raspunsul la fiecare intrebare. ca alege intotdeauna calea cea dreapta, chiar daca nu exista absolutisme in materie de etica, fiecare dintre noi stie foarte clar ce este cel mai bine si cel mai corect si cum trebuie procedat. cand trebuie actionat. fiecare este in masura sa-si dea cu parerea, ba chiar sa-si sustina vehement punctul de vedere pentru ca fiecare este avizat in domeniu. orice domeniu. in orice situatie, felul in care ne comportam este ASA CUM TREBUIE, iar in caz de indoieli sau complicatii, nelamuriri in ceea ce priveste morala deciziei, aceasta admite intotdeauna scuze sau explicatii. argumentele noastre sunt intotdeauna fondate. probleme pe care le avem sunt de fiecare data covarsitoare si imposibil de trecut, dar datorita perspicacitatii fiecaruia dintre noi, solutia este clara si unica. absoluta, dar pentru fiecare dintre noi. fiecare dintre noi este, in acelasi timp, cel mai bun si de neegalat de niciunul dintre noi. "Aberatii", va spune ipocritul pseudomodest citind aceste randuri, "te contrazici singura, si in plus, eu nu ma cred cel mai bun, eu STIU ca nu stiu nimic". dar nu tocmai acela care isi sustine tare si raspicat modestia si smerenia, nu tocmai acela care afirma convingator si impetuos un adevar considerat de el general valabil, indiferent ca acesta implica o conditie proprie simpla si umila, nu este tocmai acela exact ceea ce reneaga ca ar fi, si anume un egocentric si un meschin? (mai mult decat atat, trebuie sa mentionez ca citatul lui socrate in forma pe care am postat-o este incomplet, dar folosit in acest fel de multa lume nonsalanta, pe principiul ca "nu conteaza, oricum stiu eu mai bine..". anuland egocentrismul sugerat de aceasta afirmatie reprodusa eronat, citatul autentic era "stiu ca nu stiu nimic, si nici macar asta nu stiu").

daca pozitia lui plesu este una corecta, irefutabila din punct de vedere moral, atunci modestia nu exista in forma pura. dar..in conditiile in care totul este relativ si orice interpretare poate admite contrarul, cum poate fi o teorie absolut veridica si de necombatut? in orice caz, nu voi indrepta intrebari spre directii inca intunecate ale filozofiei, dar in minima mea capacitate rationala, gasesc foarte fondata afirmatia lui andrei plesu. oamenii, intr-adevar, degenereaza autoritatea morala dupa propriile caractere si atitudini, dupa propriile personalitati si decizii. si atunci, nu mai e nimic absolut just in toata lumea asta? daca paradisul suntem noi insine, iar noi insine nu suntem, de multe ori, cea mai bun si fericit model, atunci nu exista nimic mai bun, mai inalt, spre care sa tindem? de-aia stiinta si religia, ratiunea si spiritul isi au fiecare rolul sau, si nici una din ele nu isi poate mentine credibilitatea atunci cand este intersectata cu cealalta. de-aia trebuie sa incercam in permanenta un echilibru. da, sunt de acord cu opinia lui plesu. dar nu incetez niciodata sa sper.