Minima Moralia: Reflexionen aus dem beschädigten Leben (Minima Moralia: Reflections From Damaged Life)

"Singura autoritate pe care constiinta individuala nu si-o pune niciodata sau aproape niciodata la indoiala e autoritatea morala. capacitatea de a distinge intre bine si rau, intre viciu si virtute, dreptate si nedreptate pare a fi la indemana tuturor. in materie de etica, functionam constant printr-o nedemolabila autocomplezenta. traim intr-o inflatie baroca a competentei morale, intr-o lume a carei principala dezordine risca sa fie faptul ca toti membrii ei sunt moralmente in ordine sau ca toti resimt dezordinea proprie drept neglijabila. L'enfer c'est les autres - parem a concede cu totii. prin urmare, le paradis c'est nous-memes." - Andrei Plesu.

idealisti sau nu, existentialisti sau nu, cred ca putem cu totii admite adevarul citatului lui plesu. adica, in cuvinte simplificate, judecand la rece si fiind sinceri fata de noi insine, cred ca ne este tuturor clar ca tendinta primordiala a omului este aceea de a crede ca are dreptate. ca discerne fiecare comportament. ca stie raspunsul la fiecare intrebare. ca alege intotdeauna calea cea dreapta, chiar daca nu exista absolutisme in materie de etica, fiecare dintre noi stie foarte clar ce este cel mai bine si cel mai corect si cum trebuie procedat. cand trebuie actionat. fiecare este in masura sa-si dea cu parerea, ba chiar sa-si sustina vehement punctul de vedere pentru ca fiecare este avizat in domeniu. orice domeniu. in orice situatie, felul in care ne comportam este ASA CUM TREBUIE, iar in caz de indoieli sau complicatii, nelamuriri in ceea ce priveste morala deciziei, aceasta admite intotdeauna scuze sau explicatii. argumentele noastre sunt intotdeauna fondate. probleme pe care le avem sunt de fiecare data covarsitoare si imposibil de trecut, dar datorita perspicacitatii fiecaruia dintre noi, solutia este clara si unica. absoluta, dar pentru fiecare dintre noi. fiecare dintre noi este, in acelasi timp, cel mai bun si de neegalat de niciunul dintre noi. "Aberatii", va spune ipocritul pseudomodest citind aceste randuri, "te contrazici singura, si in plus, eu nu ma cred cel mai bun, eu STIU ca nu stiu nimic". dar nu tocmai acela care isi sustine tare si raspicat modestia si smerenia, nu tocmai acela care afirma convingator si impetuos un adevar considerat de el general valabil, indiferent ca acesta implica o conditie proprie simpla si umila, nu este tocmai acela exact ceea ce reneaga ca ar fi, si anume un egocentric si un meschin? (mai mult decat atat, trebuie sa mentionez ca citatul lui socrate in forma pe care am postat-o este incomplet, dar folosit in acest fel de multa lume nonsalanta, pe principiul ca "nu conteaza, oricum stiu eu mai bine..". anuland egocentrismul sugerat de aceasta afirmatie reprodusa eronat, citatul autentic era "stiu ca nu stiu nimic, si nici macar asta nu stiu").

daca pozitia lui plesu este una corecta, irefutabila din punct de vedere moral, atunci modestia nu exista in forma pura. dar..in conditiile in care totul este relativ si orice interpretare poate admite contrarul, cum poate fi o teorie absolut veridica si de necombatut? in orice caz, nu voi indrepta intrebari spre directii inca intunecate ale filozofiei, dar in minima mea capacitate rationala, gasesc foarte fondata afirmatia lui andrei plesu. oamenii, intr-adevar, degenereaza autoritatea morala dupa propriile caractere si atitudini, dupa propriile personalitati si decizii. si atunci, nu mai e nimic absolut just in toata lumea asta? daca paradisul suntem noi insine, iar noi insine nu suntem, de multe ori, cea mai bun si fericit model, atunci nu exista nimic mai bun, mai inalt, spre care sa tindem? de-aia stiinta si religia, ratiunea si spiritul isi au fiecare rolul sau, si nici una din ele nu isi poate mentine credibilitatea atunci cand este intersectata cu cealalta. de-aia trebuie sa incercam in permanenta un echilibru. da, sunt de acord cu opinia lui plesu. dar nu incetez niciodata sa sper.