in ultimul timp, sunt nevoita sa merg la ore si sa ascult toate aberatiile care ni se insufla automat in creiere. nu sunt o rebela fata de scoala, dar nici nu pot sa zic ca stimez nespus programa scolara extra-incarcata si de multe ori nepotrivita, neadecvata sau gresit predata. sincer, imi pare rau ca educatia cu care ar trebui sa ramanem din acesti ani, si care este, intr-adevar, cultura de baza, se prezinta in aceasta forma, si este adusa catre noi privata de cel mai mic mecanism, cea mai mica modalitate de a o face interesanta, captivanta, interactiva. dar asta este si este inutil sa comentez situatia acum ca mai am cateva luni si oricum parasesc "sistemul" atat de criticat si blamat. asa ca ma voi rezuma la subiect.
mergand la ore si acordand o minima atentie la ce se discuta, am descoperit atatea lucruri interesante fara de care nu cred ca as fi putut sa-mi continui existenta amorfa. printre altele, am aflat, analizand textele literare in cel mai amanuntit amanunt (sigur era si asta o figura de stil, ahhh ce-mi scapa! : ), ca orice raport intre sine si univers, sau intre un personaj si altele, sau intre un individ si o situatie, sau orice relatie de orice tip, orice circumstanta si orice insiruire de cauze si efecte, poarta numele de MITUL..... . orice lucru, fie ca este el fiinta care interactioneaza cu alte fiinte, fie ca este obiect de sine statator, fie ca este o instanta universala abstracta, orice CHESTIE este un mit, si corespunde mitului omonim care a fost scris intr-o alta epoca istorica si are de obicei valoare religioasa. care este explicatia logica? toate scrierile antice care desemnau povestiri, invataturi, pilde, descrieri, momente, etc. faceau referire la un anumit subiect, la un moment dat. si de obicei, pentru ca izvorul culturii si al literaturii a stat in puterea religioasa, acestea aveau tematica specifica. este evident ca un lucru, fie el banal sau elevat, despre care se scrie si in zilele noastre, poate avea corespondente si in scrierile antice, mitice, mitologice, legendare. este absolut logic si clar ca temele despre care lumea se intereseaza sunt in mare masura limitate si se repeta, iar fiecare LAITMOTIV (eeeeh ce ziceti de asta :>) d-asta literar se cheama MIT. super, avem deci mitul lui Isis si Osiris, mitul pesterii, mitul dragonului, mitul lui Orfeu, iar ultima descoperire care m-a amuzat teribil a fost mitul omului-peste, pe care nu m-am ambitionat sa-l descifrez pentru ca ar fi fost absolut inutil. daca stau sa ma gandesc mai bine, pot sa creez pe loc un mit, care cu siguranta ca va avea undeva, in istoria literaturii universale, o corespondenta sau o similitudine, deci nu voi putea fi acuzata de falsificare :D : mitul PIETREI DIN PANTOF.
hmmm sa dezbatem mitul pietrei din pantof: este imposibil ca fiecare om al planetei sa nu fi experimentat macar o data senzatia extrem de neplacuta, enervanta, obsedanta, iritanta, frustranta a unei pietre in pantof (exceptam triburile africane care nu poarta pantofi :P). stiti foarte bine ce zic, atunci cand a intrat o pietricica in incaltaminte si nu poti sa-ti iei gandul de la ea pentru ca e acolo sa te streseze la fiecare pas pe care-l faci. am trait chiar azi sentimentul, pana cand am ajuns la scoala sa pot sa elimin nenorocita intrata prin efractie. dar piatra asta din pantof poate fi o alegorie, poate fi un simbol sau o concretizare a unei notiuni abstracte. piatra din pantof este echivalentul a ceva presant, obsedant si care nu dispare, ceva care, orice abordare ai incerca, nu poate fi ignorat. piatra din pantof poate fi un gand care nu-ti poate elibera mintea, un sentiment care nu-ti poate da liniste sufletului, o idee care-ti marcheaza in mod tacit si iterativ existenta. cu siguranta, cu totii ne regasim in mitul pietrei din pantof. fiecare dintre noi simte sau a simtit intr-un anumit moment al vietii, un impuls, o tentatie, o obsesie care sa nu-i poata conferi liniste firii. fiecare dintre noi si-a dorit sa spuna ceva la un moment dat, dar sa simta ca nu poate, sa actioneze intr-un anumit fel, dar sa stie ca nu este potrivit, sa ia o anumita atitudine, dar sa ezite in privinta asta. mitul pietrei din pantof este in noi toti, si se perpetueaza in vietile noastre ca un bumerang care revine mereu si mereu. mitul pietrei din pantof este un laitmotiv al conditiei umane, o instanta de neignorat si de necombatut.
si prin ultimele fraze am atribuit si un caractez mitic, legendar, ba chiar biblic sau fantasmagoric aberatiei mele pur personale si aleatorii. am dat argumente care tintesc adanc in constiinta umana, care sensibilizeaza si fac aluzie la fiecare individ in parte, pentru ca aberatia mea sa capete o valenta personalizata, adaptabila fiecarei fiinte. am folosit cuvinte mari si pompoase ca sa para ca este o interpretare filozofica, elevata, profunda si competenta. am folosit exprimare categorica pentru ca afirmatiile mele sa ia forma unor adevaruri universale, general valabile.
cand de fapt am inventat pe loc mitul pietrei din pantof =)))))))))))))))))))))))
sper ca generatiile viitoare, copiii copiilor mei si tot asa, sa invete despre lucrul asta la scoala.
si sper sa se enerveze si ei, sa injure, sa blameze, sa judece, sa dea ochii peste cap si sa comenteze aceleasi lucruri pe care le comentam si noi acum, despre interpretari, despre programa, despre sistem.
totul este relativ. nu uitati. va va urmari, ca si mitul pietrei din pantof!
=)))))))))))))
universul suntem noi. deci noi alegem ce vrem sa fim, credem, invatam, gandim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu