Dupa o lunga perioada in care nu am mai postat nimic, din diverse motive, am revenit cu o postare de Pasti. de Primavara. de...? solidaritate pt mielusei?
Adevarul e ca nu am mai avut nici timp, nici chef sa scriu. uneori, cand ne cufundam in treburi ai avem multe lucruri pe cap, ne pierdem forta de a iesi dintr-o stare aproape mecanizata, impersonalizata, de rutina, si uneori oboseala ajunge sa ne faca sa renuntam la orice alta activitate sau aspiratie in favoarea unei ore de somn in plus. dar a venit primavara!!!! si mi-am propus (a se citi - impus) sa uit de frig griji stres probleme sau orice indispozitie care m-a incercat in ultimele luni. a iesit soarele si pe strada si a intrat si pe fereastra mea. si am mai avut si vacanta. si a mai fost si pastele :D pt ca in fond de la asta am plecat.
anul acesta a fost primul an in care nu am fost la biserica sa ma spovedesc si impartasesc si nici nu am tinut deloc post. si asta nu doar pt ca nu cred in institutia bisericeasca si pt ca pun cu desavarsire la indoiala autenticitatea spiritualitatii oricarui obicei legat de Biserica. asta nu doar pt ca sunt informata cu ce inseamna biserica si ce incurajeaza normele ei restrictive, si nici pt ca ma enerveaza superficialitatea preotilor care ma intrebau anii trecuti, fugitiv si plictisit, fara nici un chef sa interes, parca ar fi fost pe auto-pilot daca "injur, imi iubesc parintii sau am tinut post". nici pt ca sfidez atitudinea falsa a oamenilor bisericii, dar si a celor care o frecventeaza, si anume babele care asculta pe la colturi ce ai spus la spovedanie, sau care te barfesc chiar in incinta bisericii, altii care injura cu nonsalanta, te imping la coada la lumanari sau stau cu degetu in nas in biserica. sau care asculta manele in fata ei. sau care-ti iau singuri din mana pomana. asa autoritate, asa "credinciosi". dar niciunul din aceste aspecte minimale nu au fost motivul fundamental pt care nu am respectat vreo datina de pasti.
nu am facut-o pt ca, pur si simplu, nu am simtit. nu am avut niciun stimul interior ca sa o fac. asta nu inseamna nici ca ma consider fara pacat, nici ca sfidez o instanta superioara care in credinta noastra poarta numele de Dumnezeu, nici ca sustin ca omul nu ar trebui sa faca niciun sacrificiu toata viata pt a se purifica. dimpotriva, sunt de acord cu aceste lucruri si cred in ele mai mult decat, probabil, fara falsa modestie, majoritatea oamenilor care se ingramadeau in noaptea de inviere in fata bisericii. dimpotriva, consider ca omul nu poate trai o viata normala intr-o societate decat daca incearca in permanenta sa-si inteleaga greselile, sa-si admita slabiciunile, sa-si depaseasca limitele, sa se apropie de semeni, sa fie avid de cunoastere, sa nu uite sa simta, sa-i placa sa iubeasca, sa-si doreasca sa-i faca pe ceilalti fericiti. in ciuda tuturor realitatilor crude de care ne lovim astazi, si care nu, nu sunt mai crude decat au fost vreodata, indiferent de forma pe care au avut-o (fie ca s-au numit razboaie mondiale, holocausturi, discriminari rasiale, coruptie, razboaie civile, nedreptate, intoleranta, indiferenta), in ciuda tuturor acestor constrangeri care ne pun la incercare fortele, atat interioare cat si exterioare, care ne ingreuneaza viata si uneori ne intuneca gandurile, continui sa cred ca si sa sper ca in oameni exista puterea de a oferi un sprijin neconditionat, de a face un compromis intr-un scop nobil, de a face un minim efort pentru ca lui si celorlalti sa le fie bine, de a impartasi un zambet si o vorba buna. eu cred ca aceste valori morale, in adevaratul sens al cuvantului, sinceritatea, demnitatea, bunatatea fata de ceilalti dar si de propria persoana, acestea sunt adevaratele virtuti care ar trebui incurajate si insuflate oamenilor. nu interdictia de a consuma carne.
as vrea sa stiu cu ce este mai bun un om care tine post, adica nu bea lapte si nu mananca oua si carne, dar este egoist, dusmaneste, nu se gandeste nicio secunda la ideea de conciliere sau compromis, nu renunta la principiile sale exigente in favoarea relatiilor interumane, nu face un sacrificiul pentru binele altuia, vorbeste urat despre altii, gandeste rau altora, fata de un om care nu face niciunul din aceste lucruri. adica nu se supune unor norme restrictive la nivel fizic, dar la nivel moral incearca in permanenta sa-si depaseasca conditia (scuzati cacofonia :p), sa se depaseasca pe sine pentru a atinge un nivel spiritual superior, incearca in fiecare zi sa devina o persoana mai buna decat a fost cu o zi inainte, si se bucura sincer atunci cand poate infaptui bucuria, in orice forma poate fi ea. Dumnezeu, oricum s-ar chema el, nu este o imagine pe o icoana. el nu interzice consumul de lactate, si nu impune semnul crucii de 3 ori pe zi. el reprezinta motivatia omului de a aspira mereu spre o treapta superioara a existentei sale, de imbunatatire a propriei persoane si a relatiilor cu semenii sai. dumnezeu este stimulul moral pe care ar trebui sa-l simtim cu totii in fiecare secunda a vietii noastre, si nu atunci cand inghitim lingurita de vin la biserica. dumnezeu nu este "mascota" unei institutii sau intruchiparea unor legi si nici nu serveste realizarii unor ritualuri si obiceiuri oarecare, impersonale si lipsite de orice dedicare. dumnezeu este cea mai buna instanta spre care ar trebui sa tinda un om, este ideea ca, indiferent de perioada anului, trebuie sa ne amintim sa fim oameni. sa fim mai buni, mai milostivi, mai altruisti, mai volubili, mai optimisti si mai increzatori, mai dispusi de sacrificiu si mai demni, mai sinceri si mai corecti. in fond, la aste se refera postul, la capacitatea de a renunta la anumite placeri personale pentru o cauza nobila, la testarea limitelor fiecaruia pentru a putea descoperi adevaratele bucurii spirituale ale vietii.
eu nu cred intr-o icoana de lemn, intr-o statuie impersonala, intr-o zugraveala de pe zidul unei biserici. eu nu cred in formele superficiale prin care omul se eschiveaza pentru a putea scapa neobservat, fara sa se implice spiritual sau fara sa-si faca procese de constiinta prea mari. eu nu cred in biserica, pentru ca de-a lungul istoriei a incercat sa-si mareasca domeniul de influenta si de putere politico-economica, la fel ca orice alta institutie corupta universal acceptata in ziua de azi cum ar fi "Statul".
dar CRED IN DUMNEZEU. cred in ceva mai sus, mai bun, mai competent si mai corect decat noi, decat actiunile noastre egoiste si superficiale. cred in dumnezeu, indiferent cum il numesc, si sincer, prefer sa stiu ca de pasti, dar si tot restul anului, incerc sa fac fapte bune si sa-mi indrept comportamentul, judecata, atitudinea, decat sa raspund la niste intrebari convetionale pe care mi le pune un preot dezinteresat de problemele mele. nu sfidez pe nimeni, pur si simplu aleg o alta cale. asa cum nu putem sti niciodata care sunt solutiile ideale, nu stiu daca credinta mea este cea mai buna. nici nu pretind asemenea lucru. nu pot decat sa sper ca, totusi, mai exista oameni care sa priveasca lucrurile in esenta lor, si nu in aparenta, sa creada in ceea ce este dincolo de "ambalaj" si sa inteleaga adevaratele semnificatii si valori. eu consider ca asa se concretizeaza, in realitate, credinta adevarata. in dumnezeu.
tu in ce crezi? in forma sau in fond?
Hristos a inviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu