Sex in 2 e ok, sa vezi orasul in 2 e dragut, dar sa vezi Sex and the City in 2 ?...

M-am apucat să urmăresc pe rând cele 6 serii din Sex and the City... împreună cu prietenul meu. Ne place şi este o ocupaţie foarte utilă pentru zilele de peste 40 de grade în care nu poţi să părăseşti incintele dotate cu aparat de aer condiţionat. Bine, viziunile noastre asupra serialului şi a intrigii sunt... oarecum divergente. Eu o compătimesc pe Carrie pentru aroganţa cu care trebuie să se confrunte din partea lui Big şi mă enervez alături de ea când el se comportă ca un imbecil, în timp ce prietenul meu îi consideră pe el "şmecher" şi pe ea "dificilă". Până ieri când am spus că nu are sens să ne certăm din cauza unui serial şi am impus o nouă regulă: fără comentarii când ne uităm la film. Trebuia, însă, să mă aştept la faptul că MIE îmi va fi cel mai greu să o respect.

Niciodată, dar niciodată nu am suportat bărbaţii aroganţi. Dacă s-ar putea face un clasament şi dacă ar putea fi puşi în balanţă, aproape că i-am preferat pe cei mai ... săraci cu duhul, dar modeşti şi corecţi decât pe cei de calitate superioară şi figuri pe măsură. Pentru mine, un bărbat, oricâte calităţi şi virtuţi ar fi avut, reuşea să le piardă pe toate atunci când trăda un gest sau o vorbă ce-l eticheta automat în biroul de Controlul şi Expertiza Calităţii din mintea mea: AROGANT. Niciodată nu am avut răbdare cu astfel de bărbaţi şi, în momentele de slăbiciune, dacă m-ar fi atras vreodată unul de acest gen, îmi interziceam să mă gândesc la el sau să interacţionez cu el. Pe scurt, bărbaţi cuceritori ca Big în prima parte a serialului, dar indiferenţi şi lipsiţi de puterea de compromis sau, mai rău, deloc interesaţi de acesta, NU AU NICIO ŞANSĂ ÎN FAŢA MEA.

Dar eu sunt un scorpion încăpăţânat şi orgolios. Ce se întâmplă cu celelalte femei care nu au avut norocul să se nască într-o zodie care să le justifice şi permită stricteţea sau pretenţiile? Nu ştiu dacă menţionează în serial ce zodie este Carrie, dar dă dovadă de multă toleranţă faţă de momentele în care Big, din punctul meu de vedere, ar fi fost descalificat. Ea visează că într-o zi, Big va fi total implicat în relaţie şi, de ce nu, o va cere în căsătorie. Întâmplarea o face ca acest lucru... chiar să se întâmple. Şi, în final, se pare că a meritat efortul... Oare?

Cu toate rochiile de designer şi problemele de Manhattan, cu tot glamour-ul şi agitaţia new-yorkeză, serialul acesta rezonează cu fiecare dintre noi într-un fel sau altul, pentru că monologul interior al lui Carrie se regăseşte de multe ori în conştiinţa confuză a femeilor de pretutindeni. Cât trebuie să aşteptăm? Şi câte ar trebui să permitem? De ce trebuie să alegem întotdeauna între carieră şi viaţa personală? Un bărbat care nu satisface condiţiile ar trebui eliminat din prima sau toleranţă şi răbdare sunt cuvintele cheie pentru construirea oricărei relaţii? Dacă, în final, Big nu o cerea de nevastă? Care e vârsta la care compromisul în favoarea unei relaţii ia locul instinctului de autoconservare? De ce fugim atât de mult de dezamăgire şi singurătate? Ce ne poate face pe deplin fericite?

Şi tristeţea cea mai mare este că nu există un răspuns universal pentru aceste întrebări. Uneori, tristeţea şi mai mare este că nu găsim nici măcar un răspuns personal, individual pentru ele. Uneori nu suntem în stare să spunem cum ne-ar fi mai bine. Iar când ne dăm seama, de multe ori este prea târziu...

Dar până să ajungem la o asemenea concluzie decisivă, ne rămâne drumul până acolo. Sexul şi oraşul.