a fashion victim is still...a victim

cauta disperata in geanta cheile de la masina. niciodata in geanta asta hermes extra-large nu poate gasi din prima ce ii trebuie. se gandeste sa scoata lucrurile inutile, asadar arunca sticla de apa plata, dupa ce mai ia o inghititura. are intotdeauna dupa ea o sticla de apa, trebuie sa ramana mereu hidratata in momentele tensionate ale unei zile obisnuite, ca atunci cand seful prefera sa-i faca oferta aceea super avantajoasa, dupa atatea nopti nedormite si zile pierdute muncind, fix colegei ei nou-venite, blonda si cu picioare interminabile. nu ca ea nu ar arata bine..doar pentru asta se chinuie in fiecare zi sa treaca in pas alergator pe langa cofetaria de langa bloc, iar in ceea ce priveste salata, ar putea avea o plantatie. si pentru asta este foarte necesara apa plata, ii umple acel gol din stomac dar ii si astupa acel gol din suflet, gandindu-se la rochia albastru-electric foarte scurta pe care a pus ochii in mall. si pe care a si cumparat-o imediat a 2a zi, pentru ca isi permite. doar de-asta isi pierde noptile muncind si banii pe creme anticearcane. ca sa-si poata permite din cand in cand, de fiecare data cand simte nevoia sau cand nevoia apare de la sine, sa se rasfete putin. ca doar merita, la cate trebuie sa indure, peste cate trebuie sa treaca si la cate trebuie sa gaseasca solutie. ca doar de-aia e femeie. ca sa stea 10 min in ploaie in fata masinii cautand disperata cheile. spera ca pantofii ei manolo blahnik sa fie waterproof. chiar daca multi o judeca pentru suma enorma la care a renuntat instant pentru acesti pantofi, ea nu simte nici mandrie sau ostentatie, nici rusine cand iese cu ei. este constienta de valoarea banilor pe care, dealtfel, ea insasi ii face, si nu pozeaza nicio clipa in ceva ce nu este. este doar, intr-adevar, pasionata de cumparaturi. i-ar fi venit in minte in prima instanta cuvantul "obsedata", dar nu, nu este obsedata, pentru ca nu la asta se rezuma viata ei. si nici la faptul ca si geanta ei si pantofii s-au udat, pana a gasit cheile sa deschida mini cooperul ei galben. asteapta putin inainte sa plece. se gandeste la ce mai are de facut, dupa ce o duce pe mama ei la spital, si dupa ce rezolva problema cu asigurarile. da, exista si lucruri serioase in viata ei, sub capota neagra si cocheta si sub trench-ul fashion pe care-l poarta. aparitia ei este mereu surprinzatoare si nu trece neobservata, este draguta si volubila si lumea o remarca. celelalte femei o invidiaza, ceilalti barbati o doresc. este un model pentru multi din jur, si asta doar la prima privire.

si totusi..este o victima. este o victima a societatii, o societate fals-bazata pe egalitate si toleranta. este o victima a prejudecatilor oamenilor indoctrinati inca de catre teoriile raportului intre sexe si mai ales o victima a adevaratului sistem social construit dupa aceste teorii, care, indiferent de cat de vehement se proclama non-preferential sau discriminator, nu poate fi revolutionat complet in doar..cat? nici 40 de ani de la emanciparea femeilor. in raport cu mii de ani de hegemonie masculina, mai mult sau mai putin virila. mai mult decat atat, ea este o victima a propriilor limite biologice, care pun la incercare mai mult gradul de adaptare sau de rezistenta la efort al femeii, decat in cazul barbatilor. sensibilitatea si vulnerabilitatea pe care le are femeia ii fac drumul vietii o lupta si mai apriga si covarsitoare, fata de partenerul ei de sex opus. chiar si procesul nasterii si al ingrijirii unui copil, insuflarea unei fiinte propriul mod de viata si de gandire, o fac pe femeie o luptatoare cu o sarcina greu de indeplinit.

si cu toate acestea, ei nu ii pare rau. nu regreta nicio secunda faptul ca este femeie si ca trebuie sa se confrunte cu toate aceste lucruri, si cu multe alte momente si situatii mult mai complicate, dificile, compromitatoare, solicitante. este constienta de randurirea lumii si nu-si inchipuie ca o va schimba ea radical, si chiar acceptand lucrurile ca pe un fapt, nu se resemneaza in privinta capacitatii si abilitatii feminine. nu renunta niciun moment la lupta, nu-si pierde curajul sau ambitia. refuza in totalitate sa se dea batuta, si nu se considera niciodata invinsa. orice situatie cu care se confrunta este o experienta noua, cu siguranta folositoare. alege sa aloce importanta in exacta masura fiecarui pas pe care il parcurge, si nu uita niciodata sa zambeasca. alege sa fie fericita, cu atat cat are, si nu lasa sa se vada greutatile pe care le experimenteaza. pentru ca ele vor trece. asa cum trec si oamenii pe langa ea, admirandu-i poate geanta ultra-trendy, sau poate puterea ei de a merge mai departe. de aceea ea este un model. nu este, de fapt, cu nimic speciala, pentru faptul ca isi conditioneaza singura cursul vietii atat cat ii este in putinta, si pentru ca isi opreste pentru ea lucrurile frumoase, care o fac fericita. da, chiar si masinuta. chiar si pantofii. chiar si faptul ca in weekend isi va vizita bunica, sau ca va iesi la alergat in parc la 7 dimineata. lumea o considera un model. ea nu se considera o victima.

Minima Moralia: Reflexionen aus dem beschädigten Leben (Minima Moralia: Reflections From Damaged Life)

"Singura autoritate pe care constiinta individuala nu si-o pune niciodata sau aproape niciodata la indoiala e autoritatea morala. capacitatea de a distinge intre bine si rau, intre viciu si virtute, dreptate si nedreptate pare a fi la indemana tuturor. in materie de etica, functionam constant printr-o nedemolabila autocomplezenta. traim intr-o inflatie baroca a competentei morale, intr-o lume a carei principala dezordine risca sa fie faptul ca toti membrii ei sunt moralmente in ordine sau ca toti resimt dezordinea proprie drept neglijabila. L'enfer c'est les autres - parem a concede cu totii. prin urmare, le paradis c'est nous-memes." - Andrei Plesu.

idealisti sau nu, existentialisti sau nu, cred ca putem cu totii admite adevarul citatului lui plesu. adica, in cuvinte simplificate, judecand la rece si fiind sinceri fata de noi insine, cred ca ne este tuturor clar ca tendinta primordiala a omului este aceea de a crede ca are dreptate. ca discerne fiecare comportament. ca stie raspunsul la fiecare intrebare. ca alege intotdeauna calea cea dreapta, chiar daca nu exista absolutisme in materie de etica, fiecare dintre noi stie foarte clar ce este cel mai bine si cel mai corect si cum trebuie procedat. cand trebuie actionat. fiecare este in masura sa-si dea cu parerea, ba chiar sa-si sustina vehement punctul de vedere pentru ca fiecare este avizat in domeniu. orice domeniu. in orice situatie, felul in care ne comportam este ASA CUM TREBUIE, iar in caz de indoieli sau complicatii, nelamuriri in ceea ce priveste morala deciziei, aceasta admite intotdeauna scuze sau explicatii. argumentele noastre sunt intotdeauna fondate. probleme pe care le avem sunt de fiecare data covarsitoare si imposibil de trecut, dar datorita perspicacitatii fiecaruia dintre noi, solutia este clara si unica. absoluta, dar pentru fiecare dintre noi. fiecare dintre noi este, in acelasi timp, cel mai bun si de neegalat de niciunul dintre noi. "Aberatii", va spune ipocritul pseudomodest citind aceste randuri, "te contrazici singura, si in plus, eu nu ma cred cel mai bun, eu STIU ca nu stiu nimic". dar nu tocmai acela care isi sustine tare si raspicat modestia si smerenia, nu tocmai acela care afirma convingator si impetuos un adevar considerat de el general valabil, indiferent ca acesta implica o conditie proprie simpla si umila, nu este tocmai acela exact ceea ce reneaga ca ar fi, si anume un egocentric si un meschin? (mai mult decat atat, trebuie sa mentionez ca citatul lui socrate in forma pe care am postat-o este incomplet, dar folosit in acest fel de multa lume nonsalanta, pe principiul ca "nu conteaza, oricum stiu eu mai bine..". anuland egocentrismul sugerat de aceasta afirmatie reprodusa eronat, citatul autentic era "stiu ca nu stiu nimic, si nici macar asta nu stiu").

daca pozitia lui plesu este una corecta, irefutabila din punct de vedere moral, atunci modestia nu exista in forma pura. dar..in conditiile in care totul este relativ si orice interpretare poate admite contrarul, cum poate fi o teorie absolut veridica si de necombatut? in orice caz, nu voi indrepta intrebari spre directii inca intunecate ale filozofiei, dar in minima mea capacitate rationala, gasesc foarte fondata afirmatia lui andrei plesu. oamenii, intr-adevar, degenereaza autoritatea morala dupa propriile caractere si atitudini, dupa propriile personalitati si decizii. si atunci, nu mai e nimic absolut just in toata lumea asta? daca paradisul suntem noi insine, iar noi insine nu suntem, de multe ori, cea mai bun si fericit model, atunci nu exista nimic mai bun, mai inalt, spre care sa tindem? de-aia stiinta si religia, ratiunea si spiritul isi au fiecare rolul sau, si nici una din ele nu isi poate mentine credibilitatea atunci cand este intersectata cu cealalta. de-aia trebuie sa incercam in permanenta un echilibru. da, sunt de acord cu opinia lui plesu. dar nu incetez niciodata sa sper.

talk to the hand

dupa multi ani de regim politico-economico-social in care, literalmente, mesajul transmis de si catre populatie era unul dictat, prestabilit si fals, ipocrit, am ajuns intr-o epoca istorica in care libertatea de exprimare este un principiu pe care (desi il exploatam in mod exagerat si neconstructiv) il valorificam la maxim. totul in jur pare sa exprime un mesaj: limbajul, comportamentul, conduita, vestimentatia, gesturile, reactiile, preferintele, hobby-urile, orice caracteristica a noastra transmite un mesaj despre noi pe care ceilalti il recepteaza in mod subiectiv. mai mult decat atat, mesajele si informatiile apar si ne bombardeaza din toate partile. un spot publicitar, un tabloid, o campanie politica, o piesa de teatru, un spectacol, o initiativa ecologica, o linie de moda, un trend, de orice tip ar fi el, toate exprima un mesaj anume si poarta o anumita informatie pe care o releva publicului explicit sau implicit. se vorbeste si despre mesajele subliminale, si anume informatiile pe care le receptam intr-un mod inconstient. anumite experiente sau situatii isi lasa amprenta informationala asupra noastra pentru ca sa descoperim mult mai tarziu ca, fara sa ne dam seama, creierul a inmagazinat un anume mesaj. in fine, secolul 21 este un secol al comunicarii in masa, prin toate mijloacele si sub toate formele, o comunicare propriu-zisa si o "meta-comunicare", ce depaseste limitele conventionale ale emitatorilor, receptorilor si mesajului. si atunci, daca posibilitatea de a comunica ne este servita si aproape inoculata cu forta, de ce mi se pare ca cea mai mare incapacitate sociala pe care o dezvoltam in ultimul secol este tocmai lipsa de comunicare?

ma pierd in introduceri lungi, cand de fapt asta este subiectul pe care vreau sa-l tratez. dar de fapt, de ce sa nu comunic tot ce cred despre asta? imi este foarte greu sa inteleg, sau poate gasesc o explicatie in ultima instanta si pot sa iau in considerare scuze sau pretexte, insa tot nu reusesc sa ma conving de ce oamenii refuza tot mai mult comunicarea. comunicarea simpla si sincera, comunicare in cea mai rudimentara si bruta forma a sa. comunicarea fara prejudecati, fara subintelesuri, fara conspiratii sau ipocrizie, fara interese sau minciuni, fara rautati sau invidii, fara complexe sau retineri, fara disimulare, fara interese, am mai zis? da, pentru ca astazi orice spui sau faci poate fi interpretat in 10000 de feluri, poate fi considerat sfidare sau ipocrizie, interes ascuns sau plan malefic. totul are o conotatie cat mai complicata, fantezista chiar. totul trebuie sa fie multivalent si pluriinterpretabil. de fapt, tot ce faci si ce spui transmite un mesaj clar distorsionat celor cu care interactionezi. de fapt, intentiile tale nu sunt nici pe departe in relatie direct proportionala cu efectele pe care le cauzeaza. si asta totul datorita lipsei de comunicare dintre oameni. datorita unei comunicari deficitare sau eronate, superficiale sau indepartate de scopul ei primar.

oamenii au uitat ce inseamna comunicarea. atata agitatie in jurul sensului degenerat, prelucrat al cuvantului, ba chiar deontologic (ca tot e la moda cuvantul asta :p), incat au aparut facultati de comunicare, cursuri de comunicare, carti despre asa ceva si toata lumea studiaza impactul imaginilor si mesajelor exterioare asupra noastra si ce anume comunica ele, iar cel mai important aspect al problemei ramane ignorat. oamenii au uitat sa comunice intre ei, sincer, liber, relaxat. cate sanse sunt ca atunci cand vorbesti ceva cu cineva, acesta sa: a) duca vorba mai departe, evident distorsionata sau complet diferita de cum ai spus-o tu; b) te asigure ca tine secretul si in momentul urmator sa-l strige la portavoce; c) te judece/condamne pt rationamentul tau sau afirmatia ta, oricare ar fi aia; d) considere ca esti un barfitor, dupa care sa te barfeasca referitor la acest fapt cu prima persoana care-i apare in cale. si lista stiti bine ca poate continua :p

incerc sa ma fac sa inteleg ca intr-o lume in care functioneaza o concurenta apriga pe modelul "care pe care", interesul fiecaruia este sa-si vada de propria persoana si atat. dar nu voi intelege vreodata de ce totusi oamenii accepta sa se instraineze pe zi ce trece de ceilalti oameni, sa refuze comunicarea verbala sau nonverbala, sa nu conceada un zambet trecatorilor pe strada..as putea vorbi la infinit despre asta, pt ca nu-mi inchipui o viata fara comunicare. poate sunt egoista, pentru faptul ca imi place mereu sa ma exprim liber, sa vorbesc cu cineva, sa comunic prin fiecare por al corpului, dar eu, dimpotriva, vad in atitudinea asta un altruism si o sociabilitate pe care mi-ar placea sa o aiba toata lumea. imi place sa vorbesc cu lumea, sa ascult lumea, sa zambesc lumii, sa mi se zambeasca inapoi, imi place sa comunic. imi da o stare de incredibila euforie. chiar si glumita pe care mi-o spune vanzatorul de ziare. chiar si confesiunea pe care mi-o face o persoana relativ necunoscuta. chiar si conversatia de complezenta pe care o faci cu un vecin in lift. nu-mi place tacerea, singuratatea si instrainarea. nu tocmai din motivele astea traim intr-o societate? nu tocmai de-asta suntem "noi" si nu doar "eu"?..

ma bucura fiecare ocazie de socializare pe care o am, si consider comunicarea ca fiind singura metoda care ne poate inlocui rutina cu spectaculosul, mediocritatea cu remarcabilul, monotonia vietii cu mici bucurii care o fac traibila. cu toata inteligenta artificiala, evolutia tehnologica, intuitia stiintifica, comunicarea este singurul lucru care ne mai umanizeaza. in cazul asta, de ce ne uitam stramb la o persoana care intra in vorba cu noi spontan in autobuz?...

ps. cocalarii sunt exclusi din propozitie

drăgăloşenii la minut

ieri a fost valentine's day. si sincer imi pare rau ca nu pot sa dezbat frenezia din oras, pentru ca nu am fost in oras, am fost pe partie. si a meritat din plin o zi intensiva de snowboarding, decat inca o seara in oras la un restaurant/bar/club/etc. aceleasi cocktailuri in aceleasi locuri cu aceiasi oameni. mai bine un triplu salt cu surub si cu aterizare cu capu-n zapada :)

dar sa revenim la valentine's day. nu stiu daca sa incep cu cei care se agita in favoarea cadourilor dragalase, felicitarilor parfumate sau bomboanelor fondante, sau cu cei care se cred foarte smecheri pentru faptul ca resping orice notiune de a serba o zi a dragostei. eu nu ii sustin vehement nici pe primii, nici pe ultimii.

nu fac mare caz din Valentine's day, nu am facut pregatiri sau planuri cincinale si nici nu am economisit averi pentru cadouri. cu toate astea, mi se pare un lucru dragut si perfect normal sa-ti arati dragostea si sentimentul daruirii catre persoana iubita, in fiecare zi dar, de ce nu, si cu ocazia unei sarbatori specifice. daca iubesti o femeie, ii demonstrezi asta zilnic, asta neinsemnand ca nu ii iei acolo o floare de 8 martie. la fel, patriotismul ar trebui resimtit in fiecare secunda a existentei, dar nu e nimic rau in a-l serba in mod special pe 1 decembrie. concretizarea unor obiceiuri intr-o anumita zi din an, cu tot cu explozia industriala si comerciala care se subintelege in perioada respectiva, nu mi se pare un lucru de judecat, ba chiar sustin ideea de a exista mici memento-uri in viata si rutina cotidiana a oamenilor in legatura cu faptul ca mai exista si nevoia de atentie, sentimente, generozitate, caldura, emotie, iubire, solidaritate, sau poate chiar scuza pentru putin timp liber, pentru o escapada din program, care sunt singura ca nu ar strica nimanui. asadar, nu vad nimic rau in a desena o inimioara, a gati o prajitura, a cumpara un cadou sau a face o surpriza de orice tip unei persoane pe care o iubesti si care te iubeste. sentimentele impartasite sunt cea mai frumoasa realizare cu care ne putem multumi la sfarsitul zilei. atunci de ce sa nu le savuram impreuna cu un ceai, niste ciocolata si lumanari, in 2?

exista un trend insa, observ, in a fi anti-valentine's day. multa lume face un imens caz din a respinge aceasta zi cu repulsie, dispret, ironie, ba chiar furie, adica "ce trebuie sa ne luam dupa americani, cu prostiile lor de felicitari si dulcegarii". dar vai, se naste brusc in oameni un sentiment patriotic si sovinist care se manifesta cu ardoare? fratilor, pana la a-i blama pe americani pt o banala sarbatoare, mai bine incetati sa mai judecati "sistemul" romanesc, incurajati productia autohtona si fiti mandri de brandul Made in Romania (dar asta este un cu totul alt subiect care necesita mult prea mult timp si spatiu). cat despre sarbatoare in sine, este clar ca (aproape) orice critica isi are radacina intr-o frustare profunda. cei ce se autodescriu ca fiind Anti-Valentine's day sunt, evident, cei care nu ar avea alaturi de cine sa petreaca aceasta sarbatoare, cei care sunt incapabili sa-si exprime sentimentele, cei care se lovesc de prejudecati si complexe atunci cand este cazul sa incerce o simpla stare de implinire spirituala. plus ca pe o persoana careia nu-i pasa ce se intampla de valentine's day, nu ar trebui sa o deranjeze forfota pregatirilor, mania inimioarelor sau petrecerile tematice, pentru simplul fapt ca nu ia parte ele.

ca sa nu lungesc, imi pare rau cand vad ca lumea se pierde in detalii si este capabila din ce in ce mai putin sa prinda esentialul. valentine's day nu trebuie sa fie un cliseu "expirat" si nici o metoda superficiala creata de producatori si comercianti pentru a ne seca inca o data de bani. nu este unica zi de exprimare a sentimentelor, de exteriorizare a starilor sau de aplicare a unui comportament romantic. nu trebuie sa fie singura zi pe care doi indragostiti sau doua persoane care se iubesc o petrec impreuna. dar poate fi un prilej de a ne aminti, unii altora daca nu noi-insine, ca in viata asta cruda si grea mai exista si mici bucurii, mici atentii care fac diferenta, mici momente care par sa opreasca timpul in loc. nu voi uita niciodata aspectele cu adevarat importante, iar unul din acestea este cu siguranta iubirea, iubirea aia sigura si confortabila, pe care ai tendinta sa o neglijezi cu timpul, si poate tocmai o zi ca valentine's day te face sa-ti amintesti ca exista... ieri am aprins lumanari in forma de inimioara, am mancat turta dulce, tot in forma de inimioara, si am stat imbratisati pe canapea, dupa care am adormit, tot imbratisati. am fi facut asta in orice alta zi, dar nu blamez valentine's day ca mi-a dat inca o data ocazia sa o fac :)

traiesc, deci ma abtin...

"imi place sa mananc. orice, oricat, oricand. recunosc, fara falsa ipocrizie, ca as renunta la tone de piept de pui la gratar pentru un triunghi delicios de branza imputita, ca nu exista un deliciu mai mare decat o bucata crocanta de coaja de paine cu unt si sare, iar garnitura ideala pt orice tip de mancare sunt cartofii prajiti. nu fac parte din "fericita" categorie a femeilor care uita sa manance pt ca in ziua respectiva au avut prea multa treaba sau au fost suparate, nu pot trece indiferenta prin fata unei patiserii in a carei vitrina se lafaie merdenele fierbinti si partenera perfecta pt un film romantic, intr-o seara tarzie, este cutia de inghetata savurata pana la ultima lingurita, chiar daca e topita.e adevarat insa ca nu mi s-a propus niciodata sa prezint moda si nici dimensiunile 90-60-90 nu le-am atins. mi-ar fi placut sa fiu slaba, atat de slaba inca cei din jur sa mi planga de mila, sa mananc doar cat sa nu mor de foame, iar dupa 2 inghitituri sa fiu satula. ghinion, n-a fost sa fie asa! nu e adevarat ca ne nastem toti egali, pt ca aceleasi 55 kg pot fi fericirea uneia si calvarul alteia. daca cura de slabire a devenit un mod de viata si pt voi, iar gustul eclerului cu ciocolata l-ati uitat de mult am sa va dau o veste buna: am gasit, in sfarsit, solutia! cititi aceasta carte si veti gasi aici raspuns la toate intrebarile care v-au framantat pana acum! am scris-o pt voi, din toata inima si cu siguranta va va fi de folos!" - dr. Mihaela Bilic.

asta este prefata cartii cu titlul "Traiesc, deci ma abtin", desi as putea foarte bine sa-mi insusesc textul ca fiind al meu, pentru ca ma regasesc in totalitate :D. eu si muuuult prea multe alte femei care se confrunta cu aceleasi probleme. pe care nu le voi dezvolta acum pt ca NU ESTE MOMENTUL :P. desi ma consider cel putin initiata in nutritie, diete, valori calorice sau orice are legatura cu alimentatia, asta nu m-a oprit sa-mi cumpar o carte buna pe aceasta tema atunci cand o gasesc. iar asta este o super-carte! o super-carte nu doar pt cei care vor sa tina un regim de slabit care sa nu duca inevitabil la anorexie sau la efectul yo-yo, dar si pt cei care pur si simplu sunt interesati sa-si schimbe alimentatia pentru a gasi un regim perfect sanatos si benefic organismului. nu contine retete magice de a scapa de 10 kg in 3 zile, dar este o prezentare completa a unei alimentatii care cu siguranta s-ar potrivi oricui are grija de propriul corp. n-o sa va dau mai multe detalii, pentru ca merita sa o cumparati sau macar sa o rasfoiti intr-una din vizitele la librarie (diverta, carturesti, etc). este o carte interesanta, interactiva si captivanta, si priveste buna functionare a organismului si NU dieta minune din ziarul local. eu am cumparat-o de a diverta si am primit un magnet de frigider cu un elefantel pe care scrie "Lasa pe maine ce poti manca azi!". cred ca tocmai mi-am gasit un nou motto in viata :D pofta buna..la lectura :)

sky high

maine merg la skiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii :D

nu stiu cum se face, dar sportul meu preferat este si acela pe care il practic cel mai rar. pentru ca se poate practica numai iarna, care incepe sa dureze din ce in ce mai putin, si pe zapada, care incepe sa dispara din climatul temperat-continental tot mai mult. si pentru ca se suprapune cu vacanta de iarna, vacanta in care trebuie:

- sa alergi frenetic dupa cadouri

- sa faci planuri de revelion

- sa te vezi cu rudele cu care nu te vezi decat in acest sezon minunat

- sa faci toate pregatirile de sarbatori

- sa faci bradu

- sa desfaci bradu

- sa alergi in continuare dupa cadouri pentru ca evident ai uitat pe cineva

- sa stai in casa cu prietenii/familia/etc sub pretextul ca te odihnesti dupa un an greu

- sa pregatesti petrecerea de revelion

- sa te pregatesti pe tine insuti de revelion

- sa te refaci dupa revelion

- sa inventezi cure miraculoase de slabire dupa tonele de panettone, bomboane, salata boeuf, ciocolata, sarmale, etc.

- sa reiei toate lucrurile pe care le-ai lasat balta inainte de sarbatori si sa incepi un lung proces de convingere ca "a inceput un nou an" in care iti trebuie si mai multa motivatie, ambitie, perseverenta si muuuulta rabdare :)

- ca sa nu zic ca poate, intre toate aceste lucruri, poate mai ai timpul sa evadezi din oras/tara, insa nu mereu intr-o statiune montana de ski.

asa a aratat vacanta voastra? si a mea, plus ca am reusit sa fac o escapada de 10 zile in anglia la prietena mea cea mai buna. deci nu mi-a ramas nici timp sa visez la ski. si la ce nebunie m-a asteptat cu bacul, meditatiile, inscrierea la facultate, etc, nici nu credeam ca voi mai avea ocazia anul asta. dar uite ca s-a ivit momentul!

maine plec 3 zile la ski. 3 zile intense, nu vreau sa pierd nici o secunda. merg sa skiez, nu sa mananc, beau, dorm, respir. ramai concentrata pe problema!

dau foarte multa importanta sportului si miscarii in general. nu suport viata sedentara si consider ca un stil de viata activ si dinamic te scapa de multe neplaceri, discomforturi, chiar boli. sportul e sanatate, si ma condamn ca anul asta am cam neglijat asta, si m-am multumit cu lenevitul sau mancatul dupa tot efortul psihic pe care l-am depus. si va fi tot mai mult de acum incolo. dar vreau sa schimb aceasta privinta, pentru ca un echilibru intre efortul psihic si fizic sunt convinsa ca-mi va armonia organismul. si asa, nu mi-e tocmai usor cu regimul intr-a 12a. dar voi supravietui.

intorcandu-ma la problema, maine voi fi regina partiei si nimeni nu-mi va putea lua aceasta bucurie :D. maine ma voi elibera de toate energiile negative pe care le-am strans in mine, de toata oboseala, de tot stresul, de toti nervii, imi voi purifica trupul si mintea :)). corpul care a cam facut excese la party-uri in ultimul timp, mintea care s-a obosit saracuta cu probleme inutile. dar maine, aceste lucruri vor gasi rezolvare.

maine voi atinge cerul!

shake that dirt off your shoulder

http://www.youtube.com/watch?v=e-wcVUN4rm4&feature=related

se zice ca esecul este calea catre succes, ca fiecare greseala ne invata ceva. dar daca nu invatam din greseli?

se zice ca ce nu te omoara te face mai puternic, ca fiecare sut in fund e un pas inainte. si daca nu vrem sa inaintam?

si cica orice nereusita este o noua experienta. dar ce facem cand nu mai vrem sa experimentam?

se intampla uneori sa facem o greseala o data si sa o repetam la infinit, desi stim foarte bine care sunt consecintele sau ce efecte poate avea. uneori, desi suntem perfect constienti de repercusiunile pe care le pot atrage comportamentul sau atitudinea noastra, alegem sa inchidem ochii si sa ne lasam dusi de val. de multe ori, preferam sa ne prefacem si sa ne complacem in superficialitate, mediocritate, nonsalanta, ignoranta, decat sa admitem responsabilitatea actelor noastre. de tot mai multe ori, gasim ca e mai simplu sa ne abandonam destinului sau situatiei decat sa ne controlam noi insine reactiile. de mult mai multe ori, alegem sa negam ratiunea, conduita, bunul simt sau bunele maniere, ba chiar morala si ne afundam deliberat intr-o stare in care nimic pare sa nu mai conteze, nici o regula sau norma, scrisa sau nescrisa, pare sa ne mai limiteze existenta. evadam. epatam. ne eliberam?! O LUAM RAZNA.

exageram si in momentul respectiv nu mai putem discerne exact ce si cum ar TREBUI procedat, si nu ne mai putem redresa iesirile. e prea tarziu, deja toata lumea se uita la noi. aproape ca nu intelegem ce ni se intampla, si cum s-a ajuns, iar, aici.

abia dupa ce se consuma tot evenimentul, ne dam seama de gravitatea/impactul/consecintele situatiei. si acum chiar ca e prea tarziu. ne invadeaza regretul, rusinea, umilinta, indoiala, nervii. ne invadeaza toate ca o cascada si nu e tocmai cel mai placut sentiment. cei mai putin orgoliosi ar ramane profund marcati de efectele propriei persoane, ar gasi importanta experientei si ar invata din greseala. ar inainta; si nu ar mai face-o altadata.

cei mai orgoliosi ar alege sa nu se mai gandeasca la asta, sa arunce undeva in adancul fiintei toate amintirile si ar zice "eh..asta e". ar nega ei insisi realitatea si ar prefera sa-si vada de viitor decat sa se gandeasca la trecut. ar admite ca este o experienta, dar fara sa mediteze prea mult asupra ei. ar trece cu vederea fara sa analizeze greseala. si cu prima ocazie, ar face-o din nou.

...

pentru ce sa meditez? si asa am atatea de facut... eh, asta e...

[i'll never change, never change, never-ever change, never-ever change

i'll never break, never break, never-ever break, never-ever break

so get up and go, get up and go, couldn't care less if you're affected...]