viata bate filmul, dar ce se intampla daca viata ta pare desprinsa din filmul altuia? acele momente care, desi te au ca protagonist, par sa se deruleze in fata ta ca niste secvente paralele si independente existentei tale. acele momente la care nu te-ai gandit niciodata ca ai putea sa participi, acele situatii pe care nu te-ai fi imaginat vreodata sa le infrunti. acele momente in care, auzind ca altcineva le traieste, ai plecat capul de rusine, jena, tristete, umilinta, sau dimpotriva, admiratie, stima, uimire in fata persoanei respective, pentru ca apoi sa ridici capul si sa-ti continui drumul. si totusi, ce faci atunci cand aceste lucruri ti se intampla tie?

nu exista om fara regrete. atunci cand pierdem ceva de o anumita insemnatate, realizam in ce masura ne-ar fi stat in puteri sa intervenim, inainte de a-l pierde. atunci cand dormi prea mult, intarzii la gara si pierzi trenul spre mare. regreti ca te-ai trezit tarziu, dar iei aminte pentru data viitoare. un lucru il conditioneaza pe altul, dar totusi, in ce masura? si apoi, viata nu e doar o vacanta in care trebuie sa prinzi trenul spre mare.

n-o sa dau niciun nume in aceasta postare, n-o sa fac nicio referire exacta. asa, tot mai multa lume se va regasi in situatiile astea.

sunt momente in care mi-as fi dorit sa cunosc o persoana cu mai mult timp inainte. sau sa o cunosc in alte circumstante. sau sa o cunosc mai bine. uneori, iti doresti sa comunici cu o persoana mai mult decat esti capabil sa o faci. uneori simti ca ai avea ceva de spus fata de persoana respectiva, ceva ce ar putea sa creeze o relationare, o emotie spirituala sau macar o sclipire. te gandesti ca o vorba buna, impartasirea unor ganduri, o confesare personala, o aprobare, o imbratisare, un zambet ar face diferenta. uneori, ti-ai dori ca anumite persoane sa stie ce gandesti, sau doar ca te gandesti la ele.

aici este marea greseala a omului contemporan. el prefera sa se refugieze in cotidian, in rutina, in banal, in pretext, prefera sa nu se gandeasca, alege sa se complaca in mediocritate si indiferenta si isi reprima intentiile si gesturile de comunicare. de comuniune. nu fac niciun pas si atunci cand observa ca sunt pe cale sa piarda ceva, se intreaba de ce nu au avut curajul sa deschida gura, sa deschida inima atunci cand au avut ocazia. sau poate nu au avut ocazia, dar ce conteaza? viata asta nu trebuie sa fie o conventie. viata asta nu trebuie sa fie resemnare si apoi regret, ci initiativa si apoi puterea de a merge mai departe. mi-as dori ca tot mai multi oameni sa poata sa-si sustina atat punctul de vedere cat si sentimentele, sa fie apti si dornici de a comunica si relationa.

pentru ca viata asta oricum nu e infinita. iar timpul are o tendinta enervanta de a trece pe neasteptate. atunci, nu e pacat sa neglijam ce gandim, sa inchidem un ochi si sa trecem prin viata pur si simplu, fara artificii spectaculoase, fara emotii, fara bucurii? fericirea e atat de simplu de realizat. doar ca de cele mai multe ori suntem prea ocupati cu micile lucruri neimportante ca sa o vedem.

dar ce se intampla in situatiile in care puterea interioara si exterioara ne sunt puse la incercare? situatiile despre care am vorbit la inceput. cand totul pare sa se naruia chiar sub ochii nostrii, iar noi, in umilinta limitelor noastre de muritori, nu gasim alta solutie decat sa ne punem intrebari. sincer, habar nu am. cuvintele incurajatoare si motivationale sunt absolut de prisos in astfel de situatii. si da, exista situatii in care solutia este atat de greu de gasit incat nu exista (pentru ca orice actiune a noastra este, din pacate, rezultatul unor formalitati). si totusi, o lupta pierduta nu inseamna infrangerea unui intreg razboi...

acum, ca te-ai gandit mai bine, si poate chiar ai trait un moment dificil care ti-a pus la incercare limitele si ti-a zguduit un pic firea, nu e pacat sa stii ca viata, cu atatea bucurii, a trecut pe langa tine si tu ai stat tot timpul asta pe net, citind bloguri? du-te, fa ceva util, frumos, politicos. spune cuiva ca iti lipseste, ca il iubesti, ca te gandesti la el. arunca un zambet la nimereala pentru ca din esecuri sau greutati, in final, nu ne va salva nimeni, decat noi insine. si ar fi bine sa o facem intr-un mod glorios.

back for Easter

Dupa o lunga perioada in care nu am mai postat nimic, din diverse motive, am revenit cu o postare de Pasti. de Primavara. de...? solidaritate pt mielusei?



Adevarul e ca nu am mai avut nici timp, nici chef sa scriu. uneori, cand ne cufundam in treburi ai avem multe lucruri pe cap, ne pierdem forta de a iesi dintr-o stare aproape mecanizata, impersonalizata, de rutina, si uneori oboseala ajunge sa ne faca sa renuntam la orice alta activitate sau aspiratie in favoarea unei ore de somn in plus. dar a venit primavara!!!! si mi-am propus (a se citi - impus) sa uit de frig griji stres probleme sau orice indispozitie care m-a incercat in ultimele luni. a iesit soarele si pe strada si a intrat si pe fereastra mea. si am mai avut si vacanta. si a mai fost si pastele :D pt ca in fond de la asta am plecat.


anul acesta a fost primul an in care nu am fost la biserica sa ma spovedesc si impartasesc si nici nu am tinut deloc post. si asta nu doar pt ca nu cred in institutia bisericeasca si pt ca pun cu desavarsire la indoiala autenticitatea spiritualitatii oricarui obicei legat de Biserica. asta nu doar pt ca sunt informata cu ce inseamna biserica si ce incurajeaza normele ei restrictive, si nici pt ca ma enerveaza superficialitatea preotilor care ma intrebau anii trecuti, fugitiv si plictisit, fara nici un chef sa interes, parca ar fi fost pe auto-pilot daca "injur, imi iubesc parintii sau am tinut post". nici pt ca sfidez atitudinea falsa a oamenilor bisericii, dar si a celor care o frecventeaza, si anume babele care asculta pe la colturi ce ai spus la spovedanie, sau care te barfesc chiar in incinta bisericii, altii care injura cu nonsalanta, te imping la coada la lumanari sau stau cu degetu in nas in biserica. sau care asculta manele in fata ei. sau care-ti iau singuri din mana pomana. asa autoritate, asa "credinciosi". dar niciunul din aceste aspecte minimale nu au fost motivul fundamental pt care nu am respectat vreo datina de pasti.


nu am facut-o pt ca, pur si simplu, nu am simtit. nu am avut niciun stimul interior ca sa o fac. asta nu inseamna nici ca ma consider fara pacat, nici ca sfidez o instanta superioara care in credinta noastra poarta numele de Dumnezeu, nici ca sustin ca omul nu ar trebui sa faca niciun sacrificiu toata viata pt a se purifica. dimpotriva, sunt de acord cu aceste lucruri si cred in ele mai mult decat, probabil, fara falsa modestie, majoritatea oamenilor care se ingramadeau in noaptea de inviere in fata bisericii. dimpotriva, consider ca omul nu poate trai o viata normala intr-o societate decat daca incearca in permanenta sa-si inteleaga greselile, sa-si admita slabiciunile, sa-si depaseasca limitele, sa se apropie de semeni, sa fie avid de cunoastere, sa nu uite sa simta, sa-i placa sa iubeasca, sa-si doreasca sa-i faca pe ceilalti fericiti. in ciuda tuturor realitatilor crude de care ne lovim astazi, si care nu, nu sunt mai crude decat au fost vreodata, indiferent de forma pe care au avut-o (fie ca s-au numit razboaie mondiale, holocausturi, discriminari rasiale, coruptie, razboaie civile, nedreptate, intoleranta, indiferenta), in ciuda tuturor acestor constrangeri care ne pun la incercare fortele, atat interioare cat si exterioare, care ne ingreuneaza viata si uneori ne intuneca gandurile, continui sa cred ca si sa sper ca in oameni exista puterea de a oferi un sprijin neconditionat, de a face un compromis intr-un scop nobil, de a face un minim efort pentru ca lui si celorlalti sa le fie bine, de a impartasi un zambet si o vorba buna. eu cred ca aceste valori morale, in adevaratul sens al cuvantului, sinceritatea, demnitatea, bunatatea fata de ceilalti dar si de propria persoana, acestea sunt adevaratele virtuti care ar trebui incurajate si insuflate oamenilor. nu interdictia de a consuma carne.


as vrea sa stiu cu ce este mai bun un om care tine post, adica nu bea lapte si nu mananca oua si carne, dar este egoist, dusmaneste, nu se gandeste nicio secunda la ideea de conciliere sau compromis, nu renunta la principiile sale exigente in favoarea relatiilor interumane, nu face un sacrificiul pentru binele altuia, vorbeste urat despre altii, gandeste rau altora, fata de un om care nu face niciunul din aceste lucruri. adica nu se supune unor norme restrictive la nivel fizic, dar la nivel moral incearca in permanenta sa-si depaseasca conditia (scuzati cacofonia :p), sa se depaseasca pe sine pentru a atinge un nivel spiritual superior, incearca in fiecare zi sa devina o persoana mai buna decat a fost cu o zi inainte, si se bucura sincer atunci cand poate infaptui bucuria, in orice forma poate fi ea. Dumnezeu, oricum s-ar chema el, nu este o imagine pe o icoana. el nu interzice consumul de lactate, si nu impune semnul crucii de 3 ori pe zi. el reprezinta motivatia omului de a aspira mereu spre o treapta superioara a existentei sale, de imbunatatire a propriei persoane si a relatiilor cu semenii sai. dumnezeu este stimulul moral pe care ar trebui sa-l simtim cu totii in fiecare secunda a vietii noastre, si nu atunci cand inghitim lingurita de vin la biserica. dumnezeu nu este "mascota" unei institutii sau intruchiparea unor legi si nici nu serveste realizarii unor ritualuri si obiceiuri oarecare, impersonale si lipsite de orice dedicare. dumnezeu este cea mai buna instanta spre care ar trebui sa tinda un om, este ideea ca, indiferent de perioada anului, trebuie sa ne amintim sa fim oameni. sa fim mai buni, mai milostivi, mai altruisti, mai volubili, mai optimisti si mai increzatori, mai dispusi de sacrificiu si mai demni, mai sinceri si mai corecti. in fond, la aste se refera postul, la capacitatea de a renunta la anumite placeri personale pentru o cauza nobila, la testarea limitelor fiecaruia pentru a putea descoperi adevaratele bucurii spirituale ale vietii.


eu nu cred intr-o icoana de lemn, intr-o statuie impersonala, intr-o zugraveala de pe zidul unei biserici. eu nu cred in formele superficiale prin care omul se eschiveaza pentru a putea scapa neobservat, fara sa se implice spiritual sau fara sa-si faca procese de constiinta prea mari. eu nu cred in biserica, pentru ca de-a lungul istoriei a incercat sa-si mareasca domeniul de influenta si de putere politico-economica, la fel ca orice alta institutie corupta universal acceptata in ziua de azi cum ar fi "Statul".


dar CRED IN DUMNEZEU. cred in ceva mai sus, mai bun, mai competent si mai corect decat noi, decat actiunile noastre egoiste si superficiale. cred in dumnezeu, indiferent cum il numesc, si sincer, prefer sa stiu ca de pasti, dar si tot restul anului, incerc sa fac fapte bune si sa-mi indrept comportamentul, judecata, atitudinea, decat sa raspund la niste intrebari convetionale pe care mi le pune un preot dezinteresat de problemele mele. nu sfidez pe nimeni, pur si simplu aleg o alta cale. asa cum nu putem sti niciodata care sunt solutiile ideale, nu stiu daca credinta mea este cea mai buna. nici nu pretind asemenea lucru. nu pot decat sa sper ca, totusi, mai exista oameni care sa priveasca lucrurile in esenta lor, si nu in aparenta, sa creada in ceea ce este dincolo de "ambalaj" si sa inteleaga adevaratele semnificatii si valori. eu consider ca asa se concretizeaza, in realitate, credinta adevarata. in dumnezeu.

tu in ce crezi? in forma sau in fond?


Hristos a inviat!

a fashion victim is still...a victim

cauta disperata in geanta cheile de la masina. niciodata in geanta asta hermes extra-large nu poate gasi din prima ce ii trebuie. se gandeste sa scoata lucrurile inutile, asadar arunca sticla de apa plata, dupa ce mai ia o inghititura. are intotdeauna dupa ea o sticla de apa, trebuie sa ramana mereu hidratata in momentele tensionate ale unei zile obisnuite, ca atunci cand seful prefera sa-i faca oferta aceea super avantajoasa, dupa atatea nopti nedormite si zile pierdute muncind, fix colegei ei nou-venite, blonda si cu picioare interminabile. nu ca ea nu ar arata bine..doar pentru asta se chinuie in fiecare zi sa treaca in pas alergator pe langa cofetaria de langa bloc, iar in ceea ce priveste salata, ar putea avea o plantatie. si pentru asta este foarte necesara apa plata, ii umple acel gol din stomac dar ii si astupa acel gol din suflet, gandindu-se la rochia albastru-electric foarte scurta pe care a pus ochii in mall. si pe care a si cumparat-o imediat a 2a zi, pentru ca isi permite. doar de-asta isi pierde noptile muncind si banii pe creme anticearcane. ca sa-si poata permite din cand in cand, de fiecare data cand simte nevoia sau cand nevoia apare de la sine, sa se rasfete putin. ca doar merita, la cate trebuie sa indure, peste cate trebuie sa treaca si la cate trebuie sa gaseasca solutie. ca doar de-aia e femeie. ca sa stea 10 min in ploaie in fata masinii cautand disperata cheile. spera ca pantofii ei manolo blahnik sa fie waterproof. chiar daca multi o judeca pentru suma enorma la care a renuntat instant pentru acesti pantofi, ea nu simte nici mandrie sau ostentatie, nici rusine cand iese cu ei. este constienta de valoarea banilor pe care, dealtfel, ea insasi ii face, si nu pozeaza nicio clipa in ceva ce nu este. este doar, intr-adevar, pasionata de cumparaturi. i-ar fi venit in minte in prima instanta cuvantul "obsedata", dar nu, nu este obsedata, pentru ca nu la asta se rezuma viata ei. si nici la faptul ca si geanta ei si pantofii s-au udat, pana a gasit cheile sa deschida mini cooperul ei galben. asteapta putin inainte sa plece. se gandeste la ce mai are de facut, dupa ce o duce pe mama ei la spital, si dupa ce rezolva problema cu asigurarile. da, exista si lucruri serioase in viata ei, sub capota neagra si cocheta si sub trench-ul fashion pe care-l poarta. aparitia ei este mereu surprinzatoare si nu trece neobservata, este draguta si volubila si lumea o remarca. celelalte femei o invidiaza, ceilalti barbati o doresc. este un model pentru multi din jur, si asta doar la prima privire.

si totusi..este o victima. este o victima a societatii, o societate fals-bazata pe egalitate si toleranta. este o victima a prejudecatilor oamenilor indoctrinati inca de catre teoriile raportului intre sexe si mai ales o victima a adevaratului sistem social construit dupa aceste teorii, care, indiferent de cat de vehement se proclama non-preferential sau discriminator, nu poate fi revolutionat complet in doar..cat? nici 40 de ani de la emanciparea femeilor. in raport cu mii de ani de hegemonie masculina, mai mult sau mai putin virila. mai mult decat atat, ea este o victima a propriilor limite biologice, care pun la incercare mai mult gradul de adaptare sau de rezistenta la efort al femeii, decat in cazul barbatilor. sensibilitatea si vulnerabilitatea pe care le are femeia ii fac drumul vietii o lupta si mai apriga si covarsitoare, fata de partenerul ei de sex opus. chiar si procesul nasterii si al ingrijirii unui copil, insuflarea unei fiinte propriul mod de viata si de gandire, o fac pe femeie o luptatoare cu o sarcina greu de indeplinit.

si cu toate acestea, ei nu ii pare rau. nu regreta nicio secunda faptul ca este femeie si ca trebuie sa se confrunte cu toate aceste lucruri, si cu multe alte momente si situatii mult mai complicate, dificile, compromitatoare, solicitante. este constienta de randurirea lumii si nu-si inchipuie ca o va schimba ea radical, si chiar acceptand lucrurile ca pe un fapt, nu se resemneaza in privinta capacitatii si abilitatii feminine. nu renunta niciun moment la lupta, nu-si pierde curajul sau ambitia. refuza in totalitate sa se dea batuta, si nu se considera niciodata invinsa. orice situatie cu care se confrunta este o experienta noua, cu siguranta folositoare. alege sa aloce importanta in exacta masura fiecarui pas pe care il parcurge, si nu uita niciodata sa zambeasca. alege sa fie fericita, cu atat cat are, si nu lasa sa se vada greutatile pe care le experimenteaza. pentru ca ele vor trece. asa cum trec si oamenii pe langa ea, admirandu-i poate geanta ultra-trendy, sau poate puterea ei de a merge mai departe. de aceea ea este un model. nu este, de fapt, cu nimic speciala, pentru faptul ca isi conditioneaza singura cursul vietii atat cat ii este in putinta, si pentru ca isi opreste pentru ea lucrurile frumoase, care o fac fericita. da, chiar si masinuta. chiar si pantofii. chiar si faptul ca in weekend isi va vizita bunica, sau ca va iesi la alergat in parc la 7 dimineata. lumea o considera un model. ea nu se considera o victima.

Minima Moralia: Reflexionen aus dem beschädigten Leben (Minima Moralia: Reflections From Damaged Life)

"Singura autoritate pe care constiinta individuala nu si-o pune niciodata sau aproape niciodata la indoiala e autoritatea morala. capacitatea de a distinge intre bine si rau, intre viciu si virtute, dreptate si nedreptate pare a fi la indemana tuturor. in materie de etica, functionam constant printr-o nedemolabila autocomplezenta. traim intr-o inflatie baroca a competentei morale, intr-o lume a carei principala dezordine risca sa fie faptul ca toti membrii ei sunt moralmente in ordine sau ca toti resimt dezordinea proprie drept neglijabila. L'enfer c'est les autres - parem a concede cu totii. prin urmare, le paradis c'est nous-memes." - Andrei Plesu.

idealisti sau nu, existentialisti sau nu, cred ca putem cu totii admite adevarul citatului lui plesu. adica, in cuvinte simplificate, judecand la rece si fiind sinceri fata de noi insine, cred ca ne este tuturor clar ca tendinta primordiala a omului este aceea de a crede ca are dreptate. ca discerne fiecare comportament. ca stie raspunsul la fiecare intrebare. ca alege intotdeauna calea cea dreapta, chiar daca nu exista absolutisme in materie de etica, fiecare dintre noi stie foarte clar ce este cel mai bine si cel mai corect si cum trebuie procedat. cand trebuie actionat. fiecare este in masura sa-si dea cu parerea, ba chiar sa-si sustina vehement punctul de vedere pentru ca fiecare este avizat in domeniu. orice domeniu. in orice situatie, felul in care ne comportam este ASA CUM TREBUIE, iar in caz de indoieli sau complicatii, nelamuriri in ceea ce priveste morala deciziei, aceasta admite intotdeauna scuze sau explicatii. argumentele noastre sunt intotdeauna fondate. probleme pe care le avem sunt de fiecare data covarsitoare si imposibil de trecut, dar datorita perspicacitatii fiecaruia dintre noi, solutia este clara si unica. absoluta, dar pentru fiecare dintre noi. fiecare dintre noi este, in acelasi timp, cel mai bun si de neegalat de niciunul dintre noi. "Aberatii", va spune ipocritul pseudomodest citind aceste randuri, "te contrazici singura, si in plus, eu nu ma cred cel mai bun, eu STIU ca nu stiu nimic". dar nu tocmai acela care isi sustine tare si raspicat modestia si smerenia, nu tocmai acela care afirma convingator si impetuos un adevar considerat de el general valabil, indiferent ca acesta implica o conditie proprie simpla si umila, nu este tocmai acela exact ceea ce reneaga ca ar fi, si anume un egocentric si un meschin? (mai mult decat atat, trebuie sa mentionez ca citatul lui socrate in forma pe care am postat-o este incomplet, dar folosit in acest fel de multa lume nonsalanta, pe principiul ca "nu conteaza, oricum stiu eu mai bine..". anuland egocentrismul sugerat de aceasta afirmatie reprodusa eronat, citatul autentic era "stiu ca nu stiu nimic, si nici macar asta nu stiu").

daca pozitia lui plesu este una corecta, irefutabila din punct de vedere moral, atunci modestia nu exista in forma pura. dar..in conditiile in care totul este relativ si orice interpretare poate admite contrarul, cum poate fi o teorie absolut veridica si de necombatut? in orice caz, nu voi indrepta intrebari spre directii inca intunecate ale filozofiei, dar in minima mea capacitate rationala, gasesc foarte fondata afirmatia lui andrei plesu. oamenii, intr-adevar, degenereaza autoritatea morala dupa propriile caractere si atitudini, dupa propriile personalitati si decizii. si atunci, nu mai e nimic absolut just in toata lumea asta? daca paradisul suntem noi insine, iar noi insine nu suntem, de multe ori, cea mai bun si fericit model, atunci nu exista nimic mai bun, mai inalt, spre care sa tindem? de-aia stiinta si religia, ratiunea si spiritul isi au fiecare rolul sau, si nici una din ele nu isi poate mentine credibilitatea atunci cand este intersectata cu cealalta. de-aia trebuie sa incercam in permanenta un echilibru. da, sunt de acord cu opinia lui plesu. dar nu incetez niciodata sa sper.

talk to the hand

dupa multi ani de regim politico-economico-social in care, literalmente, mesajul transmis de si catre populatie era unul dictat, prestabilit si fals, ipocrit, am ajuns intr-o epoca istorica in care libertatea de exprimare este un principiu pe care (desi il exploatam in mod exagerat si neconstructiv) il valorificam la maxim. totul in jur pare sa exprime un mesaj: limbajul, comportamentul, conduita, vestimentatia, gesturile, reactiile, preferintele, hobby-urile, orice caracteristica a noastra transmite un mesaj despre noi pe care ceilalti il recepteaza in mod subiectiv. mai mult decat atat, mesajele si informatiile apar si ne bombardeaza din toate partile. un spot publicitar, un tabloid, o campanie politica, o piesa de teatru, un spectacol, o initiativa ecologica, o linie de moda, un trend, de orice tip ar fi el, toate exprima un mesaj anume si poarta o anumita informatie pe care o releva publicului explicit sau implicit. se vorbeste si despre mesajele subliminale, si anume informatiile pe care le receptam intr-un mod inconstient. anumite experiente sau situatii isi lasa amprenta informationala asupra noastra pentru ca sa descoperim mult mai tarziu ca, fara sa ne dam seama, creierul a inmagazinat un anume mesaj. in fine, secolul 21 este un secol al comunicarii in masa, prin toate mijloacele si sub toate formele, o comunicare propriu-zisa si o "meta-comunicare", ce depaseste limitele conventionale ale emitatorilor, receptorilor si mesajului. si atunci, daca posibilitatea de a comunica ne este servita si aproape inoculata cu forta, de ce mi se pare ca cea mai mare incapacitate sociala pe care o dezvoltam in ultimul secol este tocmai lipsa de comunicare?

ma pierd in introduceri lungi, cand de fapt asta este subiectul pe care vreau sa-l tratez. dar de fapt, de ce sa nu comunic tot ce cred despre asta? imi este foarte greu sa inteleg, sau poate gasesc o explicatie in ultima instanta si pot sa iau in considerare scuze sau pretexte, insa tot nu reusesc sa ma conving de ce oamenii refuza tot mai mult comunicarea. comunicarea simpla si sincera, comunicare in cea mai rudimentara si bruta forma a sa. comunicarea fara prejudecati, fara subintelesuri, fara conspiratii sau ipocrizie, fara interese sau minciuni, fara rautati sau invidii, fara complexe sau retineri, fara disimulare, fara interese, am mai zis? da, pentru ca astazi orice spui sau faci poate fi interpretat in 10000 de feluri, poate fi considerat sfidare sau ipocrizie, interes ascuns sau plan malefic. totul are o conotatie cat mai complicata, fantezista chiar. totul trebuie sa fie multivalent si pluriinterpretabil. de fapt, tot ce faci si ce spui transmite un mesaj clar distorsionat celor cu care interactionezi. de fapt, intentiile tale nu sunt nici pe departe in relatie direct proportionala cu efectele pe care le cauzeaza. si asta totul datorita lipsei de comunicare dintre oameni. datorita unei comunicari deficitare sau eronate, superficiale sau indepartate de scopul ei primar.

oamenii au uitat ce inseamna comunicarea. atata agitatie in jurul sensului degenerat, prelucrat al cuvantului, ba chiar deontologic (ca tot e la moda cuvantul asta :p), incat au aparut facultati de comunicare, cursuri de comunicare, carti despre asa ceva si toata lumea studiaza impactul imaginilor si mesajelor exterioare asupra noastra si ce anume comunica ele, iar cel mai important aspect al problemei ramane ignorat. oamenii au uitat sa comunice intre ei, sincer, liber, relaxat. cate sanse sunt ca atunci cand vorbesti ceva cu cineva, acesta sa: a) duca vorba mai departe, evident distorsionata sau complet diferita de cum ai spus-o tu; b) te asigure ca tine secretul si in momentul urmator sa-l strige la portavoce; c) te judece/condamne pt rationamentul tau sau afirmatia ta, oricare ar fi aia; d) considere ca esti un barfitor, dupa care sa te barfeasca referitor la acest fapt cu prima persoana care-i apare in cale. si lista stiti bine ca poate continua :p

incerc sa ma fac sa inteleg ca intr-o lume in care functioneaza o concurenta apriga pe modelul "care pe care", interesul fiecaruia este sa-si vada de propria persoana si atat. dar nu voi intelege vreodata de ce totusi oamenii accepta sa se instraineze pe zi ce trece de ceilalti oameni, sa refuze comunicarea verbala sau nonverbala, sa nu conceada un zambet trecatorilor pe strada..as putea vorbi la infinit despre asta, pt ca nu-mi inchipui o viata fara comunicare. poate sunt egoista, pentru faptul ca imi place mereu sa ma exprim liber, sa vorbesc cu cineva, sa comunic prin fiecare por al corpului, dar eu, dimpotriva, vad in atitudinea asta un altruism si o sociabilitate pe care mi-ar placea sa o aiba toata lumea. imi place sa vorbesc cu lumea, sa ascult lumea, sa zambesc lumii, sa mi se zambeasca inapoi, imi place sa comunic. imi da o stare de incredibila euforie. chiar si glumita pe care mi-o spune vanzatorul de ziare. chiar si confesiunea pe care mi-o face o persoana relativ necunoscuta. chiar si conversatia de complezenta pe care o faci cu un vecin in lift. nu-mi place tacerea, singuratatea si instrainarea. nu tocmai din motivele astea traim intr-o societate? nu tocmai de-asta suntem "noi" si nu doar "eu"?..

ma bucura fiecare ocazie de socializare pe care o am, si consider comunicarea ca fiind singura metoda care ne poate inlocui rutina cu spectaculosul, mediocritatea cu remarcabilul, monotonia vietii cu mici bucurii care o fac traibila. cu toata inteligenta artificiala, evolutia tehnologica, intuitia stiintifica, comunicarea este singurul lucru care ne mai umanizeaza. in cazul asta, de ce ne uitam stramb la o persoana care intra in vorba cu noi spontan in autobuz?...

ps. cocalarii sunt exclusi din propozitie

drăgăloşenii la minut

ieri a fost valentine's day. si sincer imi pare rau ca nu pot sa dezbat frenezia din oras, pentru ca nu am fost in oras, am fost pe partie. si a meritat din plin o zi intensiva de snowboarding, decat inca o seara in oras la un restaurant/bar/club/etc. aceleasi cocktailuri in aceleasi locuri cu aceiasi oameni. mai bine un triplu salt cu surub si cu aterizare cu capu-n zapada :)

dar sa revenim la valentine's day. nu stiu daca sa incep cu cei care se agita in favoarea cadourilor dragalase, felicitarilor parfumate sau bomboanelor fondante, sau cu cei care se cred foarte smecheri pentru faptul ca resping orice notiune de a serba o zi a dragostei. eu nu ii sustin vehement nici pe primii, nici pe ultimii.

nu fac mare caz din Valentine's day, nu am facut pregatiri sau planuri cincinale si nici nu am economisit averi pentru cadouri. cu toate astea, mi se pare un lucru dragut si perfect normal sa-ti arati dragostea si sentimentul daruirii catre persoana iubita, in fiecare zi dar, de ce nu, si cu ocazia unei sarbatori specifice. daca iubesti o femeie, ii demonstrezi asta zilnic, asta neinsemnand ca nu ii iei acolo o floare de 8 martie. la fel, patriotismul ar trebui resimtit in fiecare secunda a existentei, dar nu e nimic rau in a-l serba in mod special pe 1 decembrie. concretizarea unor obiceiuri intr-o anumita zi din an, cu tot cu explozia industriala si comerciala care se subintelege in perioada respectiva, nu mi se pare un lucru de judecat, ba chiar sustin ideea de a exista mici memento-uri in viata si rutina cotidiana a oamenilor in legatura cu faptul ca mai exista si nevoia de atentie, sentimente, generozitate, caldura, emotie, iubire, solidaritate, sau poate chiar scuza pentru putin timp liber, pentru o escapada din program, care sunt singura ca nu ar strica nimanui. asadar, nu vad nimic rau in a desena o inimioara, a gati o prajitura, a cumpara un cadou sau a face o surpriza de orice tip unei persoane pe care o iubesti si care te iubeste. sentimentele impartasite sunt cea mai frumoasa realizare cu care ne putem multumi la sfarsitul zilei. atunci de ce sa nu le savuram impreuna cu un ceai, niste ciocolata si lumanari, in 2?

exista un trend insa, observ, in a fi anti-valentine's day. multa lume face un imens caz din a respinge aceasta zi cu repulsie, dispret, ironie, ba chiar furie, adica "ce trebuie sa ne luam dupa americani, cu prostiile lor de felicitari si dulcegarii". dar vai, se naste brusc in oameni un sentiment patriotic si sovinist care se manifesta cu ardoare? fratilor, pana la a-i blama pe americani pt o banala sarbatoare, mai bine incetati sa mai judecati "sistemul" romanesc, incurajati productia autohtona si fiti mandri de brandul Made in Romania (dar asta este un cu totul alt subiect care necesita mult prea mult timp si spatiu). cat despre sarbatoare in sine, este clar ca (aproape) orice critica isi are radacina intr-o frustare profunda. cei ce se autodescriu ca fiind Anti-Valentine's day sunt, evident, cei care nu ar avea alaturi de cine sa petreaca aceasta sarbatoare, cei care sunt incapabili sa-si exprime sentimentele, cei care se lovesc de prejudecati si complexe atunci cand este cazul sa incerce o simpla stare de implinire spirituala. plus ca pe o persoana careia nu-i pasa ce se intampla de valentine's day, nu ar trebui sa o deranjeze forfota pregatirilor, mania inimioarelor sau petrecerile tematice, pentru simplul fapt ca nu ia parte ele.

ca sa nu lungesc, imi pare rau cand vad ca lumea se pierde in detalii si este capabila din ce in ce mai putin sa prinda esentialul. valentine's day nu trebuie sa fie un cliseu "expirat" si nici o metoda superficiala creata de producatori si comercianti pentru a ne seca inca o data de bani. nu este unica zi de exprimare a sentimentelor, de exteriorizare a starilor sau de aplicare a unui comportament romantic. nu trebuie sa fie singura zi pe care doi indragostiti sau doua persoane care se iubesc o petrec impreuna. dar poate fi un prilej de a ne aminti, unii altora daca nu noi-insine, ca in viata asta cruda si grea mai exista si mici bucurii, mici atentii care fac diferenta, mici momente care par sa opreasca timpul in loc. nu voi uita niciodata aspectele cu adevarat importante, iar unul din acestea este cu siguranta iubirea, iubirea aia sigura si confortabila, pe care ai tendinta sa o neglijezi cu timpul, si poate tocmai o zi ca valentine's day te face sa-ti amintesti ca exista... ieri am aprins lumanari in forma de inimioara, am mancat turta dulce, tot in forma de inimioara, si am stat imbratisati pe canapea, dupa care am adormit, tot imbratisati. am fi facut asta in orice alta zi, dar nu blamez valentine's day ca mi-a dat inca o data ocazia sa o fac :)

traiesc, deci ma abtin...

"imi place sa mananc. orice, oricat, oricand. recunosc, fara falsa ipocrizie, ca as renunta la tone de piept de pui la gratar pentru un triunghi delicios de branza imputita, ca nu exista un deliciu mai mare decat o bucata crocanta de coaja de paine cu unt si sare, iar garnitura ideala pt orice tip de mancare sunt cartofii prajiti. nu fac parte din "fericita" categorie a femeilor care uita sa manance pt ca in ziua respectiva au avut prea multa treaba sau au fost suparate, nu pot trece indiferenta prin fata unei patiserii in a carei vitrina se lafaie merdenele fierbinti si partenera perfecta pt un film romantic, intr-o seara tarzie, este cutia de inghetata savurata pana la ultima lingurita, chiar daca e topita.e adevarat insa ca nu mi s-a propus niciodata sa prezint moda si nici dimensiunile 90-60-90 nu le-am atins. mi-ar fi placut sa fiu slaba, atat de slaba inca cei din jur sa mi planga de mila, sa mananc doar cat sa nu mor de foame, iar dupa 2 inghitituri sa fiu satula. ghinion, n-a fost sa fie asa! nu e adevarat ca ne nastem toti egali, pt ca aceleasi 55 kg pot fi fericirea uneia si calvarul alteia. daca cura de slabire a devenit un mod de viata si pt voi, iar gustul eclerului cu ciocolata l-ati uitat de mult am sa va dau o veste buna: am gasit, in sfarsit, solutia! cititi aceasta carte si veti gasi aici raspuns la toate intrebarile care v-au framantat pana acum! am scris-o pt voi, din toata inima si cu siguranta va va fi de folos!" - dr. Mihaela Bilic.

asta este prefata cartii cu titlul "Traiesc, deci ma abtin", desi as putea foarte bine sa-mi insusesc textul ca fiind al meu, pentru ca ma regasesc in totalitate :D. eu si muuuult prea multe alte femei care se confrunta cu aceleasi probleme. pe care nu le voi dezvolta acum pt ca NU ESTE MOMENTUL :P. desi ma consider cel putin initiata in nutritie, diete, valori calorice sau orice are legatura cu alimentatia, asta nu m-a oprit sa-mi cumpar o carte buna pe aceasta tema atunci cand o gasesc. iar asta este o super-carte! o super-carte nu doar pt cei care vor sa tina un regim de slabit care sa nu duca inevitabil la anorexie sau la efectul yo-yo, dar si pt cei care pur si simplu sunt interesati sa-si schimbe alimentatia pentru a gasi un regim perfect sanatos si benefic organismului. nu contine retete magice de a scapa de 10 kg in 3 zile, dar este o prezentare completa a unei alimentatii care cu siguranta s-ar potrivi oricui are grija de propriul corp. n-o sa va dau mai multe detalii, pentru ca merita sa o cumparati sau macar sa o rasfoiti intr-una din vizitele la librarie (diverta, carturesti, etc). este o carte interesanta, interactiva si captivanta, si priveste buna functionare a organismului si NU dieta minune din ziarul local. eu am cumparat-o de a diverta si am primit un magnet de frigider cu un elefantel pe care scrie "Lasa pe maine ce poti manca azi!". cred ca tocmai mi-am gasit un nou motto in viata :D pofta buna..la lectura :)

sky high

maine merg la skiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii :D

nu stiu cum se face, dar sportul meu preferat este si acela pe care il practic cel mai rar. pentru ca se poate practica numai iarna, care incepe sa dureze din ce in ce mai putin, si pe zapada, care incepe sa dispara din climatul temperat-continental tot mai mult. si pentru ca se suprapune cu vacanta de iarna, vacanta in care trebuie:

- sa alergi frenetic dupa cadouri

- sa faci planuri de revelion

- sa te vezi cu rudele cu care nu te vezi decat in acest sezon minunat

- sa faci toate pregatirile de sarbatori

- sa faci bradu

- sa desfaci bradu

- sa alergi in continuare dupa cadouri pentru ca evident ai uitat pe cineva

- sa stai in casa cu prietenii/familia/etc sub pretextul ca te odihnesti dupa un an greu

- sa pregatesti petrecerea de revelion

- sa te pregatesti pe tine insuti de revelion

- sa te refaci dupa revelion

- sa inventezi cure miraculoase de slabire dupa tonele de panettone, bomboane, salata boeuf, ciocolata, sarmale, etc.

- sa reiei toate lucrurile pe care le-ai lasat balta inainte de sarbatori si sa incepi un lung proces de convingere ca "a inceput un nou an" in care iti trebuie si mai multa motivatie, ambitie, perseverenta si muuuulta rabdare :)

- ca sa nu zic ca poate, intre toate aceste lucruri, poate mai ai timpul sa evadezi din oras/tara, insa nu mereu intr-o statiune montana de ski.

asa a aratat vacanta voastra? si a mea, plus ca am reusit sa fac o escapada de 10 zile in anglia la prietena mea cea mai buna. deci nu mi-a ramas nici timp sa visez la ski. si la ce nebunie m-a asteptat cu bacul, meditatiile, inscrierea la facultate, etc, nici nu credeam ca voi mai avea ocazia anul asta. dar uite ca s-a ivit momentul!

maine plec 3 zile la ski. 3 zile intense, nu vreau sa pierd nici o secunda. merg sa skiez, nu sa mananc, beau, dorm, respir. ramai concentrata pe problema!

dau foarte multa importanta sportului si miscarii in general. nu suport viata sedentara si consider ca un stil de viata activ si dinamic te scapa de multe neplaceri, discomforturi, chiar boli. sportul e sanatate, si ma condamn ca anul asta am cam neglijat asta, si m-am multumit cu lenevitul sau mancatul dupa tot efortul psihic pe care l-am depus. si va fi tot mai mult de acum incolo. dar vreau sa schimb aceasta privinta, pentru ca un echilibru intre efortul psihic si fizic sunt convinsa ca-mi va armonia organismul. si asa, nu mi-e tocmai usor cu regimul intr-a 12a. dar voi supravietui.

intorcandu-ma la problema, maine voi fi regina partiei si nimeni nu-mi va putea lua aceasta bucurie :D. maine ma voi elibera de toate energiile negative pe care le-am strans in mine, de toata oboseala, de tot stresul, de toti nervii, imi voi purifica trupul si mintea :)). corpul care a cam facut excese la party-uri in ultimul timp, mintea care s-a obosit saracuta cu probleme inutile. dar maine, aceste lucruri vor gasi rezolvare.

maine voi atinge cerul!

shake that dirt off your shoulder

http://www.youtube.com/watch?v=e-wcVUN4rm4&feature=related

se zice ca esecul este calea catre succes, ca fiecare greseala ne invata ceva. dar daca nu invatam din greseli?

se zice ca ce nu te omoara te face mai puternic, ca fiecare sut in fund e un pas inainte. si daca nu vrem sa inaintam?

si cica orice nereusita este o noua experienta. dar ce facem cand nu mai vrem sa experimentam?

se intampla uneori sa facem o greseala o data si sa o repetam la infinit, desi stim foarte bine care sunt consecintele sau ce efecte poate avea. uneori, desi suntem perfect constienti de repercusiunile pe care le pot atrage comportamentul sau atitudinea noastra, alegem sa inchidem ochii si sa ne lasam dusi de val. de multe ori, preferam sa ne prefacem si sa ne complacem in superficialitate, mediocritate, nonsalanta, ignoranta, decat sa admitem responsabilitatea actelor noastre. de tot mai multe ori, gasim ca e mai simplu sa ne abandonam destinului sau situatiei decat sa ne controlam noi insine reactiile. de mult mai multe ori, alegem sa negam ratiunea, conduita, bunul simt sau bunele maniere, ba chiar morala si ne afundam deliberat intr-o stare in care nimic pare sa nu mai conteze, nici o regula sau norma, scrisa sau nescrisa, pare sa ne mai limiteze existenta. evadam. epatam. ne eliberam?! O LUAM RAZNA.

exageram si in momentul respectiv nu mai putem discerne exact ce si cum ar TREBUI procedat, si nu ne mai putem redresa iesirile. e prea tarziu, deja toata lumea se uita la noi. aproape ca nu intelegem ce ni se intampla, si cum s-a ajuns, iar, aici.

abia dupa ce se consuma tot evenimentul, ne dam seama de gravitatea/impactul/consecintele situatiei. si acum chiar ca e prea tarziu. ne invadeaza regretul, rusinea, umilinta, indoiala, nervii. ne invadeaza toate ca o cascada si nu e tocmai cel mai placut sentiment. cei mai putin orgoliosi ar ramane profund marcati de efectele propriei persoane, ar gasi importanta experientei si ar invata din greseala. ar inainta; si nu ar mai face-o altadata.

cei mai orgoliosi ar alege sa nu se mai gandeasca la asta, sa arunce undeva in adancul fiintei toate amintirile si ar zice "eh..asta e". ar nega ei insisi realitatea si ar prefera sa-si vada de viitor decat sa se gandeasca la trecut. ar admite ca este o experienta, dar fara sa mediteze prea mult asupra ei. ar trece cu vederea fara sa analizeze greseala. si cu prima ocazie, ar face-o din nou.

...

pentru ce sa meditez? si asa am atatea de facut... eh, asta e...

[i'll never change, never change, never-ever change, never-ever change

i'll never break, never break, never-ever break, never-ever break

so get up and go, get up and go, couldn't care less if you're affected...]

flashing..lights

she don't believe in shooting stars, but she believes in shoes and cars

....

and the weather's so breezy, man why can't life be always this easy?

i love it how she breathes booze in the morning, man it's so sexy how she can't remember last night, i made the fatal mistake lettin her drink again, but who am i to tell her how to live her life? cause baby girl's a queen

queen dar imparatia dispare odata cu mahmureala. coroana se scurge odata cu machiajul. tronul se darama odata cu primele raze care trezesc corpul din latenta. regatul se transforma odata ce privirea se clarifica, si intreaga mascarada carnavalesca devine un fiasco banalizat. ce bine ar fi daca ar putea dura pt totdeauna. ce bine ar fi daca am putea fi regi si regine toata viata, daca am putea trai in lux, excese, desfrau, nepasare, superficialitate, euforie, extaz, frenezie, fara sa ne pese de nimeni si nimic. fara sa ne punem intrebari, fara sa ne facem procese de constiinta, fara griji si responsabilitati, fara probleme, fara regrete, fara compromisuri. singurele compromisuri sa fie legate de limitele noastre biologice sau rationale. fara sa ne trezim vreodata............

dar nu se poate. acum te simti in centrul universului, si crezi ca lumea graviteaza datorita tie, si in momentul urmator se aprinde lumina, se opreste muzica, lumea dispare, euforia dispare, miscarile sacadate dispar, impulsul dispare, totul se ruineaza. mintea se ruineaza, corpul se ruineaza, organismul intreg cedeaza pare ca universul tau va experimenta big crunch-ul. reversul exploziei declansatoare. inversul tuturor fenomenelor si starilor pozitive care ti-au animat lumea. urmeaza declinul.

ce bine ar fi sa nu existe lucruri care sa ne apese existenta, care sa ne intristeze viata sau care sa ne complice mintea. ce bine ar fi pur si simplu sa nu trebuiasca sa ne gandim la anumite lucruri, sa nu ni se intample, sa nu le credem, sa nu le simtim, sa nu fie. sa nu fie nimic, decat lux, excese, desfrau, nepasare, superficialitate, euforie, extaz, frenezie.

dar nu se poate.

o evadare, doua evadari, trei evadari, ......... , nouazeci si noua de mii de evadari, care duc la nimic. pana la urma, declinul va marca reintoarcerea la exact lucrurile de care ai fi vrut sa scapi. de cele mai multe ori, amplificate. cate evadari? pentru cate declinuri? si de cate ori intoarcerea?

putem cauta solutia in lux, excese, desfrau, nepasare, superficialitate, euforie, extaz, frenezie. putem spera ca negarea, auto-inselarea, iresponsabilitatea, neasumarea a nimic pot duce ...undeva. pot ajuta la ameliorarea lucrurilor de care evadam.

dar nu se poate.

nu incurajez luxul, excesele, desfraul, nepasarea, superficialitatea, euforia, extazul, frenezia. nu cunosc retete ideale, inca nu le-am descoperit. dar am aflat ca drumul pavat cu flori nu duce spre paradis.

[de-aia iubim infernul :) ]

oh no, she's at the bottom of that bottle, she's at only one more swallow from being oh so hollow

... ... ...

mitologie universala aplicata

in ultimul timp, sunt nevoita sa merg la ore si sa ascult toate aberatiile care ni se insufla automat in creiere. nu sunt o rebela fata de scoala, dar nici nu pot sa zic ca stimez nespus programa scolara extra-incarcata si de multe ori nepotrivita, neadecvata sau gresit predata. sincer, imi pare rau ca educatia cu care ar trebui sa ramanem din acesti ani, si care este, intr-adevar, cultura de baza, se prezinta in aceasta forma, si este adusa catre noi privata de cel mai mic mecanism, cea mai mica modalitate de a o face interesanta, captivanta, interactiva. dar asta este si este inutil sa comentez situatia acum ca mai am cateva luni si oricum parasesc "sistemul" atat de criticat si blamat. asa ca ma voi rezuma la subiect.
mergand la ore si acordand o minima atentie la ce se discuta, am descoperit atatea lucruri interesante fara de care nu cred ca as fi putut sa-mi continui existenta amorfa. printre altele, am aflat, analizand textele literare in cel mai amanuntit amanunt (sigur era si asta o figura de stil, ahhh ce-mi scapa! : ), ca orice raport intre sine si univers, sau intre un personaj si altele, sau intre un individ si o situatie, sau orice relatie de orice tip, orice circumstanta si orice insiruire de cauze si efecte, poarta numele de MITUL..... . orice lucru, fie ca este el fiinta care interactioneaza cu alte fiinte, fie ca este obiect de sine statator, fie ca este o instanta universala abstracta, orice CHESTIE este un mit, si corespunde mitului omonim care a fost scris intr-o alta epoca istorica si are de obicei valoare religioasa. care este explicatia logica? toate scrierile antice care desemnau povestiri, invataturi, pilde, descrieri, momente, etc. faceau referire la un anumit subiect, la un moment dat. si de obicei, pentru ca izvorul culturii si al literaturii a stat in puterea religioasa, acestea aveau tematica specifica. este evident ca un lucru, fie el banal sau elevat, despre care se scrie si in zilele noastre, poate avea corespondente si in scrierile antice, mitice, mitologice, legendare. este absolut logic si clar ca temele despre care lumea se intereseaza sunt in mare masura limitate si se repeta, iar fiecare LAITMOTIV (eeeeh ce ziceti de asta :>) d-asta literar se cheama MIT. super, avem deci mitul lui Isis si Osiris, mitul pesterii, mitul dragonului, mitul lui Orfeu, iar ultima descoperire care m-a amuzat teribil a fost mitul omului-peste, pe care nu m-am ambitionat sa-l descifrez pentru ca ar fi fost absolut inutil. daca stau sa ma gandesc mai bine, pot sa creez pe loc un mit, care cu siguranta ca va avea undeva, in istoria literaturii universale, o corespondenta sau o similitudine, deci nu voi putea fi acuzata de falsificare :D : mitul PIETREI DIN PANTOF.
hmmm sa dezbatem mitul pietrei din pantof: este imposibil ca fiecare om al planetei sa nu fi experimentat macar o data senzatia extrem de neplacuta, enervanta, obsedanta, iritanta, frustranta a unei pietre in pantof (exceptam triburile africane care nu poarta pantofi :P). stiti foarte bine ce zic, atunci cand a intrat o pietricica in incaltaminte si nu poti sa-ti iei gandul de la ea pentru ca e acolo sa te streseze la fiecare pas pe care-l faci. am trait chiar azi sentimentul, pana cand am ajuns la scoala sa pot sa elimin nenorocita intrata prin efractie. dar piatra asta din pantof poate fi o alegorie, poate fi un simbol sau o concretizare a unei notiuni abstracte. piatra din pantof este echivalentul a ceva presant, obsedant si care nu dispare, ceva care, orice abordare ai incerca, nu poate fi ignorat. piatra din pantof poate fi un gand care nu-ti poate elibera mintea, un sentiment care nu-ti poate da liniste sufletului, o idee care-ti marcheaza in mod tacit si iterativ existenta. cu siguranta, cu totii ne regasim in mitul pietrei din pantof. fiecare dintre noi simte sau a simtit intr-un anumit moment al vietii, un impuls, o tentatie, o obsesie care sa nu-i poata conferi liniste firii. fiecare dintre noi si-a dorit sa spuna ceva la un moment dat, dar sa simta ca nu poate, sa actioneze intr-un anumit fel, dar sa stie ca nu este potrivit, sa ia o anumita atitudine, dar sa ezite in privinta asta. mitul pietrei din pantof este in noi toti, si se perpetueaza in vietile noastre ca un bumerang care revine mereu si mereu. mitul pietrei din pantof este un laitmotiv al conditiei umane, o instanta de neignorat si de necombatut.
si prin ultimele fraze am atribuit si un caractez mitic, legendar, ba chiar biblic sau fantasmagoric aberatiei mele pur personale si aleatorii. am dat argumente care tintesc adanc in constiinta umana, care sensibilizeaza si fac aluzie la fiecare individ in parte, pentru ca aberatia mea sa capete o valenta personalizata, adaptabila fiecarei fiinte. am folosit cuvinte mari si pompoase ca sa para ca este o interpretare filozofica, elevata, profunda si competenta. am folosit exprimare categorica pentru ca afirmatiile mele sa ia forma unor adevaruri universale, general valabile.
cand de fapt am inventat pe loc mitul pietrei din pantof =)))))))))))))))))))))))
sper ca generatiile viitoare, copiii copiilor mei si tot asa, sa invete despre lucrul asta la scoala.
si sper sa se enerveze si ei, sa injure, sa blameze, sa judece, sa dea ochii peste cap si sa comenteze aceleasi lucruri pe care le comentam si noi acum, despre interpretari, despre programa, despre sistem.
totul este relativ. nu uitati. va va urmari, ca si mitul pietrei din pantof!
=)))))))))))))
universul suntem noi. deci noi alegem ce vrem sa fim, credem, invatam, gandim.

addicted to the beautiful days, and beautiful smiles: this is my life

o banala melodie. cat pot sa insemne niste decibeli aranjati intr-un anumit fel, atat cat sa incante auzul si sa induca o dispozitie, sa sugereze o stare sau sa dea nastere la corespondente individuale, personalizate.

imi place s-o aud in club. imi place sa dansez, pe ea si pe oricare alta melodie. imi place sa mi-o amintesc de fiecare data cand am tendinta sa renunt sau sa-mi cataloghez viata ca fiind nefericita. de fapt, nu fac niciodata asta. ma pot plange de multe lucruri, mai putin de o viata monotona sau nefericita.

deja mult prea celebrul citat (pe care toata lumea il stie mai degraba din melodia lu kanye west [:x trebuia sa mentionez] decat de la cel care a zis-o de fapt pt prima oara) a lui nietzsche : "ce nu ne omoara ne face mai puternici" este un adevar general valabil, axioma universala si absolut fireasca. singura diferenta este ca unii cred in ea si altii nu. eu nu cred in limita puterii umane, consider ca in orice om exista forte interioare neexploatate, in stare latenta, dar care pot fi accesate intr-o stare de criza. este dovedit stiintific faptul ca ne folosim doar de 5-7% din potentialul creierului uman, drept pentru care capacitatea acestuia este nebanuit mai mare decat ne asteptam. asta din punctul biologic de vedere. apoi este discernamantul si liberul arbitru.

intotdeauna am considerat ca suntem intr-o mare masura responsabili de ceea ce ni se intampla. chiar cred ca starea noastra fizica si spirituala este in primul rand indusa si influentata de puterea mintii, deci de felul in care vrem sa gandim. nimic nu este intamplator in viata nu pentru ca cred in existenta unor forte oculte, ale hazardului sau ale karmei, dar pentru ca este o repercusiune, o reactie, un efect al comportamentului, mentalitatii sau atitudinii noastre intr-un anumit moment al vietii.

atata filozofie pt nimic. cel ce stie cum sa abordeze o situatie, si ce experienta trebuie sa acumuleze din ea, cel ce stie cand sa-si depuna toate eforturile si cand sa lase circumstantele sa decurga de la sine, cel ce stie cat si cand sa se implice si sa se consume si cand sa ramana pasiv, acela este un om inteligent. mai mult decat atat, acela este un om fericit.

cei ce gandesc prea mult, ce se preocupa prea mult, ce-si pun prea multe intrebari, filozofii, ganditorii, idealistii..nu au fost niciodata fericiti. cei ce raman detasati complet, ignoranti, cei ce se rezuma la lucrurile superficiale si mediocre, se lovesc la un moment dat de lipsa unei realizari in viata si..nu sunt fericiti. un om care stie cum sa profite de sansa atunci cand trebuie, si sa ii tina piept atunci cand este cazul, acela va face alegerea potrivita..acela va cunoaste fericirea

acum o sa par lipsita de modestie sa concluzionez asa, dar sincer, nu este nicio "string attached". desi conceptia de mai sus imi apartine, pentru faptul ca am viata pe care o am nu pot decat sa-i multumesc lui dumnezeu, familiei mele care m-a facut asa cum sunt, prietenilor care mi-au fost mereu aproape, baiatului care mi-a implinit viata, tuturor oamenilor cu care am intrat in contact si care mi-au pus zambetul pe buze, sau au ajutat la stimularea propriei increderi..datorita lor, declar tare si raspicat ca am o viata FERICITA. si da, si datorita propriei vointe de a o vedea asa, de a o face asa, de a o accepta ca fiind o viata fericita. sunt in acelasi timp mandra si recunoscatoare. cand vad ca ceea ce-mi doresc foarte tare, imi propun hotarat, urmez si depun efort maxim, ambitie si perseversenta in acel sens, imi iese, nu pot decat sa fiu mandra de mine si recunoscatoare celorlalti. atunci cand ma gandesc la realizarile mele, la esecurile pe care le consider experiente, la interactiunea cu diversi oameni si situatii, la momente amuzante, relaxante sau extenuante, nu pot decat sa fiu MANDRA SI RECUNOSCATOARE. nu pot decat sa fiu bucuroasa, mandra si recunoscatoare pentru ceea ce am. nu pot sa fiu altfel decat FERICITA!

http://www.youtube.com/watch?v=ETAVyqeaQts&feature=related

cred in schimbare

daaaaaaaaa in ziua in care Barack Hussein Obama a devenit primul om al planetei, am avut toata ziua televizorul deschis pe realitatea :O

politica nu este chiar cel mai mare hobby al meu, dar in ziua aia s-a scris istorie. sincer, daca nu era vorba despre el, cred ca as fi lipsit de la acest moment istoric.

nu-i voi face nicio descriere. cine il stie cat de cat va intelege, cine nu, va sfatuiesc sa va informati. Barack Obama este confirmarea mea ca inca ar trebui sa existe speranta in lumea asta corupta, ipocrita, superficiala, imorala.

in primul rand, nu sunt naiva sa cred ca un singur om poate tine in mana soarta politica, economica, sociala a intregii planete. pentru asta exista corporatistii care ne-au spalat creierii cu criza economica pentru ca ei sa-si traga inca o data sforile. insa cel putin aparent, faptul ca presedintele celei mai mari puteri economico-politice a planetei, repet, cel putin aparent, este un om de culoare, familist, educat, sportiv, modest, lipsit de prejudecati sau discriminari, lipsit de false emfatizari, este un progres imens la nivelul omenirii. modest si lipsit de falsitate? evident ca nu am de unde sa stiu ca este in totalitate asa, evident ca toata aparitia lui publica poate fi inca unul din scenariile tipic hollywoodiene bine puse la punct. am invatat cu totii ca viata asta este o mare aparenta pe care trebuie sa o luam asa cum e, si sa rezumam dramatizarea la ceea ce are sens sa ne consume fizic si psihic. nu stiu cum este domnul barack in realitate, cand se aseaza seara langa michelle si renunta la masca. nu stiu ce le spune copiilor lui, ca sa ii pregateasca pentru lumea asta salbatica in care vor creste. nu stiu ce procese de constiinta isi face, sau ce comploturi incheaga inainte sa adoarma. nici nu imi doresc sa aflu. singurul lucru care imi ramane, si pe care il aleg deliberat, este sa cred.

cred in acest om si in desfiintarea multor discriminari sociale odata cu el, in diminuarea violentei si imbunatatirea raporturilor interumane, in implicarea in distrugerea coruptiei sistemului financiar si stabilizarea economiei (in parametri relativi, evident, pentru ca eliminarea acestor factori este imposibila intr-o societate bazata pe un sistem de profit). vreau sa cred ca acest om este asa cum il vad eu. si imi place de barack obama. iar daca din america se da "ora exacta", atunci sunt incantata ca un om ca el a ajuns in frunte.

cred in barack obama. cred in schimbare.

cred ca oamenii au incetat sa mai creada..in orice. e pacat, credinta intr-un ideal este un adevarat panaceu spiritual. nu degeaba si-au ales oamenii un dumnezeu.

eu cred si ma simt impacata

http://http://www.youtube.com/watch?v=7Yssa0D5kjM

a freak like me just needs infinity

iuhu am si eu blog ce cul :D

e duminica seara si altceva nu am mai bun de facut.

e iar duminica, si iar duminica si ajung sa ma intreb daca lucrurile vor sta vreodata altfel.

as vrea sa ating infinitul. pentru ca timpul trece mult prea repede. dar nu inutil. sunt destule lucruri frumoase de facut in viata asta. si destule lucruri mai putin frumoase, dar pe care trebuie sa le facem.

infinitul este de neatins. pana la el sunt norme, reguli, legi, obligatii, prejudecati, retete, alternative, decizii, solutii, probleme, compromisuri, dileme, regrete, ezitari, remuscari, consecinte, riscuri, greseli, bucurii, realizari, vise. cine a zis ca viata trebuie sa fie o lista concreta de termeni pe care sa o ducem la bun sfarsit? putem oricand sa tindem spre ceva mai bine.

.................................................................................................

nu ma voi complace niciodata comoditatii, mediocritatii, plictiselii.

avem dreptul la infinit. tocmai am facut-o :)