viata bate filmul, dar ce se intampla daca viata ta pare desprinsa din filmul altuia? acele momente care, desi te au ca protagonist, par sa se deruleze in fata ta ca niste secvente paralele si independente existentei tale. acele momente la care nu te-ai gandit niciodata ca ai putea sa participi, acele situatii pe care nu te-ai fi imaginat vreodata sa le infrunti. acele momente in care, auzind ca altcineva le traieste, ai plecat capul de rusine, jena, tristete, umilinta, sau dimpotriva, admiratie, stima, uimire in fata persoanei respective, pentru ca apoi sa ridici capul si sa-ti continui drumul. si totusi, ce faci atunci cand aceste lucruri ti se intampla tie?

nu exista om fara regrete. atunci cand pierdem ceva de o anumita insemnatate, realizam in ce masura ne-ar fi stat in puteri sa intervenim, inainte de a-l pierde. atunci cand dormi prea mult, intarzii la gara si pierzi trenul spre mare. regreti ca te-ai trezit tarziu, dar iei aminte pentru data viitoare. un lucru il conditioneaza pe altul, dar totusi, in ce masura? si apoi, viata nu e doar o vacanta in care trebuie sa prinzi trenul spre mare.

n-o sa dau niciun nume in aceasta postare, n-o sa fac nicio referire exacta. asa, tot mai multa lume se va regasi in situatiile astea.

sunt momente in care mi-as fi dorit sa cunosc o persoana cu mai mult timp inainte. sau sa o cunosc in alte circumstante. sau sa o cunosc mai bine. uneori, iti doresti sa comunici cu o persoana mai mult decat esti capabil sa o faci. uneori simti ca ai avea ceva de spus fata de persoana respectiva, ceva ce ar putea sa creeze o relationare, o emotie spirituala sau macar o sclipire. te gandesti ca o vorba buna, impartasirea unor ganduri, o confesare personala, o aprobare, o imbratisare, un zambet ar face diferenta. uneori, ti-ai dori ca anumite persoane sa stie ce gandesti, sau doar ca te gandesti la ele.

aici este marea greseala a omului contemporan. el prefera sa se refugieze in cotidian, in rutina, in banal, in pretext, prefera sa nu se gandeasca, alege sa se complaca in mediocritate si indiferenta si isi reprima intentiile si gesturile de comunicare. de comuniune. nu fac niciun pas si atunci cand observa ca sunt pe cale sa piarda ceva, se intreaba de ce nu au avut curajul sa deschida gura, sa deschida inima atunci cand au avut ocazia. sau poate nu au avut ocazia, dar ce conteaza? viata asta nu trebuie sa fie o conventie. viata asta nu trebuie sa fie resemnare si apoi regret, ci initiativa si apoi puterea de a merge mai departe. mi-as dori ca tot mai multi oameni sa poata sa-si sustina atat punctul de vedere cat si sentimentele, sa fie apti si dornici de a comunica si relationa.

pentru ca viata asta oricum nu e infinita. iar timpul are o tendinta enervanta de a trece pe neasteptate. atunci, nu e pacat sa neglijam ce gandim, sa inchidem un ochi si sa trecem prin viata pur si simplu, fara artificii spectaculoase, fara emotii, fara bucurii? fericirea e atat de simplu de realizat. doar ca de cele mai multe ori suntem prea ocupati cu micile lucruri neimportante ca sa o vedem.

dar ce se intampla in situatiile in care puterea interioara si exterioara ne sunt puse la incercare? situatiile despre care am vorbit la inceput. cand totul pare sa se naruia chiar sub ochii nostrii, iar noi, in umilinta limitelor noastre de muritori, nu gasim alta solutie decat sa ne punem intrebari. sincer, habar nu am. cuvintele incurajatoare si motivationale sunt absolut de prisos in astfel de situatii. si da, exista situatii in care solutia este atat de greu de gasit incat nu exista (pentru ca orice actiune a noastra este, din pacate, rezultatul unor formalitati). si totusi, o lupta pierduta nu inseamna infrangerea unui intreg razboi...

acum, ca te-ai gandit mai bine, si poate chiar ai trait un moment dificil care ti-a pus la incercare limitele si ti-a zguduit un pic firea, nu e pacat sa stii ca viata, cu atatea bucurii, a trecut pe langa tine si tu ai stat tot timpul asta pe net, citind bloguri? du-te, fa ceva util, frumos, politicos. spune cuiva ca iti lipseste, ca il iubesti, ca te gandesti la el. arunca un zambet la nimereala pentru ca din esecuri sau greutati, in final, nu ne va salva nimeni, decat noi insine. si ar fi bine sa o facem intr-un mod glorios.

back for Easter

Dupa o lunga perioada in care nu am mai postat nimic, din diverse motive, am revenit cu o postare de Pasti. de Primavara. de...? solidaritate pt mielusei?



Adevarul e ca nu am mai avut nici timp, nici chef sa scriu. uneori, cand ne cufundam in treburi ai avem multe lucruri pe cap, ne pierdem forta de a iesi dintr-o stare aproape mecanizata, impersonalizata, de rutina, si uneori oboseala ajunge sa ne faca sa renuntam la orice alta activitate sau aspiratie in favoarea unei ore de somn in plus. dar a venit primavara!!!! si mi-am propus (a se citi - impus) sa uit de frig griji stres probleme sau orice indispozitie care m-a incercat in ultimele luni. a iesit soarele si pe strada si a intrat si pe fereastra mea. si am mai avut si vacanta. si a mai fost si pastele :D pt ca in fond de la asta am plecat.


anul acesta a fost primul an in care nu am fost la biserica sa ma spovedesc si impartasesc si nici nu am tinut deloc post. si asta nu doar pt ca nu cred in institutia bisericeasca si pt ca pun cu desavarsire la indoiala autenticitatea spiritualitatii oricarui obicei legat de Biserica. asta nu doar pt ca sunt informata cu ce inseamna biserica si ce incurajeaza normele ei restrictive, si nici pt ca ma enerveaza superficialitatea preotilor care ma intrebau anii trecuti, fugitiv si plictisit, fara nici un chef sa interes, parca ar fi fost pe auto-pilot daca "injur, imi iubesc parintii sau am tinut post". nici pt ca sfidez atitudinea falsa a oamenilor bisericii, dar si a celor care o frecventeaza, si anume babele care asculta pe la colturi ce ai spus la spovedanie, sau care te barfesc chiar in incinta bisericii, altii care injura cu nonsalanta, te imping la coada la lumanari sau stau cu degetu in nas in biserica. sau care asculta manele in fata ei. sau care-ti iau singuri din mana pomana. asa autoritate, asa "credinciosi". dar niciunul din aceste aspecte minimale nu au fost motivul fundamental pt care nu am respectat vreo datina de pasti.


nu am facut-o pt ca, pur si simplu, nu am simtit. nu am avut niciun stimul interior ca sa o fac. asta nu inseamna nici ca ma consider fara pacat, nici ca sfidez o instanta superioara care in credinta noastra poarta numele de Dumnezeu, nici ca sustin ca omul nu ar trebui sa faca niciun sacrificiu toata viata pt a se purifica. dimpotriva, sunt de acord cu aceste lucruri si cred in ele mai mult decat, probabil, fara falsa modestie, majoritatea oamenilor care se ingramadeau in noaptea de inviere in fata bisericii. dimpotriva, consider ca omul nu poate trai o viata normala intr-o societate decat daca incearca in permanenta sa-si inteleaga greselile, sa-si admita slabiciunile, sa-si depaseasca limitele, sa se apropie de semeni, sa fie avid de cunoastere, sa nu uite sa simta, sa-i placa sa iubeasca, sa-si doreasca sa-i faca pe ceilalti fericiti. in ciuda tuturor realitatilor crude de care ne lovim astazi, si care nu, nu sunt mai crude decat au fost vreodata, indiferent de forma pe care au avut-o (fie ca s-au numit razboaie mondiale, holocausturi, discriminari rasiale, coruptie, razboaie civile, nedreptate, intoleranta, indiferenta), in ciuda tuturor acestor constrangeri care ne pun la incercare fortele, atat interioare cat si exterioare, care ne ingreuneaza viata si uneori ne intuneca gandurile, continui sa cred ca si sa sper ca in oameni exista puterea de a oferi un sprijin neconditionat, de a face un compromis intr-un scop nobil, de a face un minim efort pentru ca lui si celorlalti sa le fie bine, de a impartasi un zambet si o vorba buna. eu cred ca aceste valori morale, in adevaratul sens al cuvantului, sinceritatea, demnitatea, bunatatea fata de ceilalti dar si de propria persoana, acestea sunt adevaratele virtuti care ar trebui incurajate si insuflate oamenilor. nu interdictia de a consuma carne.


as vrea sa stiu cu ce este mai bun un om care tine post, adica nu bea lapte si nu mananca oua si carne, dar este egoist, dusmaneste, nu se gandeste nicio secunda la ideea de conciliere sau compromis, nu renunta la principiile sale exigente in favoarea relatiilor interumane, nu face un sacrificiul pentru binele altuia, vorbeste urat despre altii, gandeste rau altora, fata de un om care nu face niciunul din aceste lucruri. adica nu se supune unor norme restrictive la nivel fizic, dar la nivel moral incearca in permanenta sa-si depaseasca conditia (scuzati cacofonia :p), sa se depaseasca pe sine pentru a atinge un nivel spiritual superior, incearca in fiecare zi sa devina o persoana mai buna decat a fost cu o zi inainte, si se bucura sincer atunci cand poate infaptui bucuria, in orice forma poate fi ea. Dumnezeu, oricum s-ar chema el, nu este o imagine pe o icoana. el nu interzice consumul de lactate, si nu impune semnul crucii de 3 ori pe zi. el reprezinta motivatia omului de a aspira mereu spre o treapta superioara a existentei sale, de imbunatatire a propriei persoane si a relatiilor cu semenii sai. dumnezeu este stimulul moral pe care ar trebui sa-l simtim cu totii in fiecare secunda a vietii noastre, si nu atunci cand inghitim lingurita de vin la biserica. dumnezeu nu este "mascota" unei institutii sau intruchiparea unor legi si nici nu serveste realizarii unor ritualuri si obiceiuri oarecare, impersonale si lipsite de orice dedicare. dumnezeu este cea mai buna instanta spre care ar trebui sa tinda un om, este ideea ca, indiferent de perioada anului, trebuie sa ne amintim sa fim oameni. sa fim mai buni, mai milostivi, mai altruisti, mai volubili, mai optimisti si mai increzatori, mai dispusi de sacrificiu si mai demni, mai sinceri si mai corecti. in fond, la aste se refera postul, la capacitatea de a renunta la anumite placeri personale pentru o cauza nobila, la testarea limitelor fiecaruia pentru a putea descoperi adevaratele bucurii spirituale ale vietii.


eu nu cred intr-o icoana de lemn, intr-o statuie impersonala, intr-o zugraveala de pe zidul unei biserici. eu nu cred in formele superficiale prin care omul se eschiveaza pentru a putea scapa neobservat, fara sa se implice spiritual sau fara sa-si faca procese de constiinta prea mari. eu nu cred in biserica, pentru ca de-a lungul istoriei a incercat sa-si mareasca domeniul de influenta si de putere politico-economica, la fel ca orice alta institutie corupta universal acceptata in ziua de azi cum ar fi "Statul".


dar CRED IN DUMNEZEU. cred in ceva mai sus, mai bun, mai competent si mai corect decat noi, decat actiunile noastre egoiste si superficiale. cred in dumnezeu, indiferent cum il numesc, si sincer, prefer sa stiu ca de pasti, dar si tot restul anului, incerc sa fac fapte bune si sa-mi indrept comportamentul, judecata, atitudinea, decat sa raspund la niste intrebari convetionale pe care mi le pune un preot dezinteresat de problemele mele. nu sfidez pe nimeni, pur si simplu aleg o alta cale. asa cum nu putem sti niciodata care sunt solutiile ideale, nu stiu daca credinta mea este cea mai buna. nici nu pretind asemenea lucru. nu pot decat sa sper ca, totusi, mai exista oameni care sa priveasca lucrurile in esenta lor, si nu in aparenta, sa creada in ceea ce este dincolo de "ambalaj" si sa inteleaga adevaratele semnificatii si valori. eu consider ca asa se concretizeaza, in realitate, credinta adevarata. in dumnezeu.

tu in ce crezi? in forma sau in fond?


Hristos a inviat!

a fashion victim is still...a victim

cauta disperata in geanta cheile de la masina. niciodata in geanta asta hermes extra-large nu poate gasi din prima ce ii trebuie. se gandeste sa scoata lucrurile inutile, asadar arunca sticla de apa plata, dupa ce mai ia o inghititura. are intotdeauna dupa ea o sticla de apa, trebuie sa ramana mereu hidratata in momentele tensionate ale unei zile obisnuite, ca atunci cand seful prefera sa-i faca oferta aceea super avantajoasa, dupa atatea nopti nedormite si zile pierdute muncind, fix colegei ei nou-venite, blonda si cu picioare interminabile. nu ca ea nu ar arata bine..doar pentru asta se chinuie in fiecare zi sa treaca in pas alergator pe langa cofetaria de langa bloc, iar in ceea ce priveste salata, ar putea avea o plantatie. si pentru asta este foarte necesara apa plata, ii umple acel gol din stomac dar ii si astupa acel gol din suflet, gandindu-se la rochia albastru-electric foarte scurta pe care a pus ochii in mall. si pe care a si cumparat-o imediat a 2a zi, pentru ca isi permite. doar de-asta isi pierde noptile muncind si banii pe creme anticearcane. ca sa-si poata permite din cand in cand, de fiecare data cand simte nevoia sau cand nevoia apare de la sine, sa se rasfete putin. ca doar merita, la cate trebuie sa indure, peste cate trebuie sa treaca si la cate trebuie sa gaseasca solutie. ca doar de-aia e femeie. ca sa stea 10 min in ploaie in fata masinii cautand disperata cheile. spera ca pantofii ei manolo blahnik sa fie waterproof. chiar daca multi o judeca pentru suma enorma la care a renuntat instant pentru acesti pantofi, ea nu simte nici mandrie sau ostentatie, nici rusine cand iese cu ei. este constienta de valoarea banilor pe care, dealtfel, ea insasi ii face, si nu pozeaza nicio clipa in ceva ce nu este. este doar, intr-adevar, pasionata de cumparaturi. i-ar fi venit in minte in prima instanta cuvantul "obsedata", dar nu, nu este obsedata, pentru ca nu la asta se rezuma viata ei. si nici la faptul ca si geanta ei si pantofii s-au udat, pana a gasit cheile sa deschida mini cooperul ei galben. asteapta putin inainte sa plece. se gandeste la ce mai are de facut, dupa ce o duce pe mama ei la spital, si dupa ce rezolva problema cu asigurarile. da, exista si lucruri serioase in viata ei, sub capota neagra si cocheta si sub trench-ul fashion pe care-l poarta. aparitia ei este mereu surprinzatoare si nu trece neobservata, este draguta si volubila si lumea o remarca. celelalte femei o invidiaza, ceilalti barbati o doresc. este un model pentru multi din jur, si asta doar la prima privire.

si totusi..este o victima. este o victima a societatii, o societate fals-bazata pe egalitate si toleranta. este o victima a prejudecatilor oamenilor indoctrinati inca de catre teoriile raportului intre sexe si mai ales o victima a adevaratului sistem social construit dupa aceste teorii, care, indiferent de cat de vehement se proclama non-preferential sau discriminator, nu poate fi revolutionat complet in doar..cat? nici 40 de ani de la emanciparea femeilor. in raport cu mii de ani de hegemonie masculina, mai mult sau mai putin virila. mai mult decat atat, ea este o victima a propriilor limite biologice, care pun la incercare mai mult gradul de adaptare sau de rezistenta la efort al femeii, decat in cazul barbatilor. sensibilitatea si vulnerabilitatea pe care le are femeia ii fac drumul vietii o lupta si mai apriga si covarsitoare, fata de partenerul ei de sex opus. chiar si procesul nasterii si al ingrijirii unui copil, insuflarea unei fiinte propriul mod de viata si de gandire, o fac pe femeie o luptatoare cu o sarcina greu de indeplinit.

si cu toate acestea, ei nu ii pare rau. nu regreta nicio secunda faptul ca este femeie si ca trebuie sa se confrunte cu toate aceste lucruri, si cu multe alte momente si situatii mult mai complicate, dificile, compromitatoare, solicitante. este constienta de randurirea lumii si nu-si inchipuie ca o va schimba ea radical, si chiar acceptand lucrurile ca pe un fapt, nu se resemneaza in privinta capacitatii si abilitatii feminine. nu renunta niciun moment la lupta, nu-si pierde curajul sau ambitia. refuza in totalitate sa se dea batuta, si nu se considera niciodata invinsa. orice situatie cu care se confrunta este o experienta noua, cu siguranta folositoare. alege sa aloce importanta in exacta masura fiecarui pas pe care il parcurge, si nu uita niciodata sa zambeasca. alege sa fie fericita, cu atat cat are, si nu lasa sa se vada greutatile pe care le experimenteaza. pentru ca ele vor trece. asa cum trec si oamenii pe langa ea, admirandu-i poate geanta ultra-trendy, sau poate puterea ei de a merge mai departe. de aceea ea este un model. nu este, de fapt, cu nimic speciala, pentru faptul ca isi conditioneaza singura cursul vietii atat cat ii este in putinta, si pentru ca isi opreste pentru ea lucrurile frumoase, care o fac fericita. da, chiar si masinuta. chiar si pantofii. chiar si faptul ca in weekend isi va vizita bunica, sau ca va iesi la alergat in parc la 7 dimineata. lumea o considera un model. ea nu se considera o victima.

Minima Moralia: Reflexionen aus dem beschädigten Leben (Minima Moralia: Reflections From Damaged Life)

"Singura autoritate pe care constiinta individuala nu si-o pune niciodata sau aproape niciodata la indoiala e autoritatea morala. capacitatea de a distinge intre bine si rau, intre viciu si virtute, dreptate si nedreptate pare a fi la indemana tuturor. in materie de etica, functionam constant printr-o nedemolabila autocomplezenta. traim intr-o inflatie baroca a competentei morale, intr-o lume a carei principala dezordine risca sa fie faptul ca toti membrii ei sunt moralmente in ordine sau ca toti resimt dezordinea proprie drept neglijabila. L'enfer c'est les autres - parem a concede cu totii. prin urmare, le paradis c'est nous-memes." - Andrei Plesu.

idealisti sau nu, existentialisti sau nu, cred ca putem cu totii admite adevarul citatului lui plesu. adica, in cuvinte simplificate, judecand la rece si fiind sinceri fata de noi insine, cred ca ne este tuturor clar ca tendinta primordiala a omului este aceea de a crede ca are dreptate. ca discerne fiecare comportament. ca stie raspunsul la fiecare intrebare. ca alege intotdeauna calea cea dreapta, chiar daca nu exista absolutisme in materie de etica, fiecare dintre noi stie foarte clar ce este cel mai bine si cel mai corect si cum trebuie procedat. cand trebuie actionat. fiecare este in masura sa-si dea cu parerea, ba chiar sa-si sustina vehement punctul de vedere pentru ca fiecare este avizat in domeniu. orice domeniu. in orice situatie, felul in care ne comportam este ASA CUM TREBUIE, iar in caz de indoieli sau complicatii, nelamuriri in ceea ce priveste morala deciziei, aceasta admite intotdeauna scuze sau explicatii. argumentele noastre sunt intotdeauna fondate. probleme pe care le avem sunt de fiecare data covarsitoare si imposibil de trecut, dar datorita perspicacitatii fiecaruia dintre noi, solutia este clara si unica. absoluta, dar pentru fiecare dintre noi. fiecare dintre noi este, in acelasi timp, cel mai bun si de neegalat de niciunul dintre noi. "Aberatii", va spune ipocritul pseudomodest citind aceste randuri, "te contrazici singura, si in plus, eu nu ma cred cel mai bun, eu STIU ca nu stiu nimic". dar nu tocmai acela care isi sustine tare si raspicat modestia si smerenia, nu tocmai acela care afirma convingator si impetuos un adevar considerat de el general valabil, indiferent ca acesta implica o conditie proprie simpla si umila, nu este tocmai acela exact ceea ce reneaga ca ar fi, si anume un egocentric si un meschin? (mai mult decat atat, trebuie sa mentionez ca citatul lui socrate in forma pe care am postat-o este incomplet, dar folosit in acest fel de multa lume nonsalanta, pe principiul ca "nu conteaza, oricum stiu eu mai bine..". anuland egocentrismul sugerat de aceasta afirmatie reprodusa eronat, citatul autentic era "stiu ca nu stiu nimic, si nici macar asta nu stiu").

daca pozitia lui plesu este una corecta, irefutabila din punct de vedere moral, atunci modestia nu exista in forma pura. dar..in conditiile in care totul este relativ si orice interpretare poate admite contrarul, cum poate fi o teorie absolut veridica si de necombatut? in orice caz, nu voi indrepta intrebari spre directii inca intunecate ale filozofiei, dar in minima mea capacitate rationala, gasesc foarte fondata afirmatia lui andrei plesu. oamenii, intr-adevar, degenereaza autoritatea morala dupa propriile caractere si atitudini, dupa propriile personalitati si decizii. si atunci, nu mai e nimic absolut just in toata lumea asta? daca paradisul suntem noi insine, iar noi insine nu suntem, de multe ori, cea mai bun si fericit model, atunci nu exista nimic mai bun, mai inalt, spre care sa tindem? de-aia stiinta si religia, ratiunea si spiritul isi au fiecare rolul sau, si nici una din ele nu isi poate mentine credibilitatea atunci cand este intersectata cu cealalta. de-aia trebuie sa incercam in permanenta un echilibru. da, sunt de acord cu opinia lui plesu. dar nu incetez niciodata sa sper.

talk to the hand

dupa multi ani de regim politico-economico-social in care, literalmente, mesajul transmis de si catre populatie era unul dictat, prestabilit si fals, ipocrit, am ajuns intr-o epoca istorica in care libertatea de exprimare este un principiu pe care (desi il exploatam in mod exagerat si neconstructiv) il valorificam la maxim. totul in jur pare sa exprime un mesaj: limbajul, comportamentul, conduita, vestimentatia, gesturile, reactiile, preferintele, hobby-urile, orice caracteristica a noastra transmite un mesaj despre noi pe care ceilalti il recepteaza in mod subiectiv. mai mult decat atat, mesajele si informatiile apar si ne bombardeaza din toate partile. un spot publicitar, un tabloid, o campanie politica, o piesa de teatru, un spectacol, o initiativa ecologica, o linie de moda, un trend, de orice tip ar fi el, toate exprima un mesaj anume si poarta o anumita informatie pe care o releva publicului explicit sau implicit. se vorbeste si despre mesajele subliminale, si anume informatiile pe care le receptam intr-un mod inconstient. anumite experiente sau situatii isi lasa amprenta informationala asupra noastra pentru ca sa descoperim mult mai tarziu ca, fara sa ne dam seama, creierul a inmagazinat un anume mesaj. in fine, secolul 21 este un secol al comunicarii in masa, prin toate mijloacele si sub toate formele, o comunicare propriu-zisa si o "meta-comunicare", ce depaseste limitele conventionale ale emitatorilor, receptorilor si mesajului. si atunci, daca posibilitatea de a comunica ne este servita si aproape inoculata cu forta, de ce mi se pare ca cea mai mare incapacitate sociala pe care o dezvoltam in ultimul secol este tocmai lipsa de comunicare?

ma pierd in introduceri lungi, cand de fapt asta este subiectul pe care vreau sa-l tratez. dar de fapt, de ce sa nu comunic tot ce cred despre asta? imi este foarte greu sa inteleg, sau poate gasesc o explicatie in ultima instanta si pot sa iau in considerare scuze sau pretexte, insa tot nu reusesc sa ma conving de ce oamenii refuza tot mai mult comunicarea. comunicarea simpla si sincera, comunicare in cea mai rudimentara si bruta forma a sa. comunicarea fara prejudecati, fara subintelesuri, fara conspiratii sau ipocrizie, fara interese sau minciuni, fara rautati sau invidii, fara complexe sau retineri, fara disimulare, fara interese, am mai zis? da, pentru ca astazi orice spui sau faci poate fi interpretat in 10000 de feluri, poate fi considerat sfidare sau ipocrizie, interes ascuns sau plan malefic. totul are o conotatie cat mai complicata, fantezista chiar. totul trebuie sa fie multivalent si pluriinterpretabil. de fapt, tot ce faci si ce spui transmite un mesaj clar distorsionat celor cu care interactionezi. de fapt, intentiile tale nu sunt nici pe departe in relatie direct proportionala cu efectele pe care le cauzeaza. si asta totul datorita lipsei de comunicare dintre oameni. datorita unei comunicari deficitare sau eronate, superficiale sau indepartate de scopul ei primar.

oamenii au uitat ce inseamna comunicarea. atata agitatie in jurul sensului degenerat, prelucrat al cuvantului, ba chiar deontologic (ca tot e la moda cuvantul asta :p), incat au aparut facultati de comunicare, cursuri de comunicare, carti despre asa ceva si toata lumea studiaza impactul imaginilor si mesajelor exterioare asupra noastra si ce anume comunica ele, iar cel mai important aspect al problemei ramane ignorat. oamenii au uitat sa comunice intre ei, sincer, liber, relaxat. cate sanse sunt ca atunci cand vorbesti ceva cu cineva, acesta sa: a) duca vorba mai departe, evident distorsionata sau complet diferita de cum ai spus-o tu; b) te asigure ca tine secretul si in momentul urmator sa-l strige la portavoce; c) te judece/condamne pt rationamentul tau sau afirmatia ta, oricare ar fi aia; d) considere ca esti un barfitor, dupa care sa te barfeasca referitor la acest fapt cu prima persoana care-i apare in cale. si lista stiti bine ca poate continua :p

incerc sa ma fac sa inteleg ca intr-o lume in care functioneaza o concurenta apriga pe modelul "care pe care", interesul fiecaruia este sa-si vada de propria persoana si atat. dar nu voi intelege vreodata de ce totusi oamenii accepta sa se instraineze pe zi ce trece de ceilalti oameni, sa refuze comunicarea verbala sau nonverbala, sa nu conceada un zambet trecatorilor pe strada..as putea vorbi la infinit despre asta, pt ca nu-mi inchipui o viata fara comunicare. poate sunt egoista, pentru faptul ca imi place mereu sa ma exprim liber, sa vorbesc cu cineva, sa comunic prin fiecare por al corpului, dar eu, dimpotriva, vad in atitudinea asta un altruism si o sociabilitate pe care mi-ar placea sa o aiba toata lumea. imi place sa vorbesc cu lumea, sa ascult lumea, sa zambesc lumii, sa mi se zambeasca inapoi, imi place sa comunic. imi da o stare de incredibila euforie. chiar si glumita pe care mi-o spune vanzatorul de ziare. chiar si confesiunea pe care mi-o face o persoana relativ necunoscuta. chiar si conversatia de complezenta pe care o faci cu un vecin in lift. nu-mi place tacerea, singuratatea si instrainarea. nu tocmai din motivele astea traim intr-o societate? nu tocmai de-asta suntem "noi" si nu doar "eu"?..

ma bucura fiecare ocazie de socializare pe care o am, si consider comunicarea ca fiind singura metoda care ne poate inlocui rutina cu spectaculosul, mediocritatea cu remarcabilul, monotonia vietii cu mici bucurii care o fac traibila. cu toata inteligenta artificiala, evolutia tehnologica, intuitia stiintifica, comunicarea este singurul lucru care ne mai umanizeaza. in cazul asta, de ce ne uitam stramb la o persoana care intra in vorba cu noi spontan in autobuz?...

ps. cocalarii sunt exclusi din propozitie

drăgăloşenii la minut

ieri a fost valentine's day. si sincer imi pare rau ca nu pot sa dezbat frenezia din oras, pentru ca nu am fost in oras, am fost pe partie. si a meritat din plin o zi intensiva de snowboarding, decat inca o seara in oras la un restaurant/bar/club/etc. aceleasi cocktailuri in aceleasi locuri cu aceiasi oameni. mai bine un triplu salt cu surub si cu aterizare cu capu-n zapada :)

dar sa revenim la valentine's day. nu stiu daca sa incep cu cei care se agita in favoarea cadourilor dragalase, felicitarilor parfumate sau bomboanelor fondante, sau cu cei care se cred foarte smecheri pentru faptul ca resping orice notiune de a serba o zi a dragostei. eu nu ii sustin vehement nici pe primii, nici pe ultimii.

nu fac mare caz din Valentine's day, nu am facut pregatiri sau planuri cincinale si nici nu am economisit averi pentru cadouri. cu toate astea, mi se pare un lucru dragut si perfect normal sa-ti arati dragostea si sentimentul daruirii catre persoana iubita, in fiecare zi dar, de ce nu, si cu ocazia unei sarbatori specifice. daca iubesti o femeie, ii demonstrezi asta zilnic, asta neinsemnand ca nu ii iei acolo o floare de 8 martie. la fel, patriotismul ar trebui resimtit in fiecare secunda a existentei, dar nu e nimic rau in a-l serba in mod special pe 1 decembrie. concretizarea unor obiceiuri intr-o anumita zi din an, cu tot cu explozia industriala si comerciala care se subintelege in perioada respectiva, nu mi se pare un lucru de judecat, ba chiar sustin ideea de a exista mici memento-uri in viata si rutina cotidiana a oamenilor in legatura cu faptul ca mai exista si nevoia de atentie, sentimente, generozitate, caldura, emotie, iubire, solidaritate, sau poate chiar scuza pentru putin timp liber, pentru o escapada din program, care sunt singura ca nu ar strica nimanui. asadar, nu vad nimic rau in a desena o inimioara, a gati o prajitura, a cumpara un cadou sau a face o surpriza de orice tip unei persoane pe care o iubesti si care te iubeste. sentimentele impartasite sunt cea mai frumoasa realizare cu care ne putem multumi la sfarsitul zilei. atunci de ce sa nu le savuram impreuna cu un ceai, niste ciocolata si lumanari, in 2?

exista un trend insa, observ, in a fi anti-valentine's day. multa lume face un imens caz din a respinge aceasta zi cu repulsie, dispret, ironie, ba chiar furie, adica "ce trebuie sa ne luam dupa americani, cu prostiile lor de felicitari si dulcegarii". dar vai, se naste brusc in oameni un sentiment patriotic si sovinist care se manifesta cu ardoare? fratilor, pana la a-i blama pe americani pt o banala sarbatoare, mai bine incetati sa mai judecati "sistemul" romanesc, incurajati productia autohtona si fiti mandri de brandul Made in Romania (dar asta este un cu totul alt subiect care necesita mult prea mult timp si spatiu). cat despre sarbatoare in sine, este clar ca (aproape) orice critica isi are radacina intr-o frustare profunda. cei ce se autodescriu ca fiind Anti-Valentine's day sunt, evident, cei care nu ar avea alaturi de cine sa petreaca aceasta sarbatoare, cei care sunt incapabili sa-si exprime sentimentele, cei care se lovesc de prejudecati si complexe atunci cand este cazul sa incerce o simpla stare de implinire spirituala. plus ca pe o persoana careia nu-i pasa ce se intampla de valentine's day, nu ar trebui sa o deranjeze forfota pregatirilor, mania inimioarelor sau petrecerile tematice, pentru simplul fapt ca nu ia parte ele.

ca sa nu lungesc, imi pare rau cand vad ca lumea se pierde in detalii si este capabila din ce in ce mai putin sa prinda esentialul. valentine's day nu trebuie sa fie un cliseu "expirat" si nici o metoda superficiala creata de producatori si comercianti pentru a ne seca inca o data de bani. nu este unica zi de exprimare a sentimentelor, de exteriorizare a starilor sau de aplicare a unui comportament romantic. nu trebuie sa fie singura zi pe care doi indragostiti sau doua persoane care se iubesc o petrec impreuna. dar poate fi un prilej de a ne aminti, unii altora daca nu noi-insine, ca in viata asta cruda si grea mai exista si mici bucurii, mici atentii care fac diferenta, mici momente care par sa opreasca timpul in loc. nu voi uita niciodata aspectele cu adevarat importante, iar unul din acestea este cu siguranta iubirea, iubirea aia sigura si confortabila, pe care ai tendinta sa o neglijezi cu timpul, si poate tocmai o zi ca valentine's day te face sa-ti amintesti ca exista... ieri am aprins lumanari in forma de inimioara, am mancat turta dulce, tot in forma de inimioara, si am stat imbratisati pe canapea, dupa care am adormit, tot imbratisati. am fi facut asta in orice alta zi, dar nu blamez valentine's day ca mi-a dat inca o data ocazia sa o fac :)

traiesc, deci ma abtin...

"imi place sa mananc. orice, oricat, oricand. recunosc, fara falsa ipocrizie, ca as renunta la tone de piept de pui la gratar pentru un triunghi delicios de branza imputita, ca nu exista un deliciu mai mare decat o bucata crocanta de coaja de paine cu unt si sare, iar garnitura ideala pt orice tip de mancare sunt cartofii prajiti. nu fac parte din "fericita" categorie a femeilor care uita sa manance pt ca in ziua respectiva au avut prea multa treaba sau au fost suparate, nu pot trece indiferenta prin fata unei patiserii in a carei vitrina se lafaie merdenele fierbinti si partenera perfecta pt un film romantic, intr-o seara tarzie, este cutia de inghetata savurata pana la ultima lingurita, chiar daca e topita.e adevarat insa ca nu mi s-a propus niciodata sa prezint moda si nici dimensiunile 90-60-90 nu le-am atins. mi-ar fi placut sa fiu slaba, atat de slaba inca cei din jur sa mi planga de mila, sa mananc doar cat sa nu mor de foame, iar dupa 2 inghitituri sa fiu satula. ghinion, n-a fost sa fie asa! nu e adevarat ca ne nastem toti egali, pt ca aceleasi 55 kg pot fi fericirea uneia si calvarul alteia. daca cura de slabire a devenit un mod de viata si pt voi, iar gustul eclerului cu ciocolata l-ati uitat de mult am sa va dau o veste buna: am gasit, in sfarsit, solutia! cititi aceasta carte si veti gasi aici raspuns la toate intrebarile care v-au framantat pana acum! am scris-o pt voi, din toata inima si cu siguranta va va fi de folos!" - dr. Mihaela Bilic.

asta este prefata cartii cu titlul "Traiesc, deci ma abtin", desi as putea foarte bine sa-mi insusesc textul ca fiind al meu, pentru ca ma regasesc in totalitate :D. eu si muuuult prea multe alte femei care se confrunta cu aceleasi probleme. pe care nu le voi dezvolta acum pt ca NU ESTE MOMENTUL :P. desi ma consider cel putin initiata in nutritie, diete, valori calorice sau orice are legatura cu alimentatia, asta nu m-a oprit sa-mi cumpar o carte buna pe aceasta tema atunci cand o gasesc. iar asta este o super-carte! o super-carte nu doar pt cei care vor sa tina un regim de slabit care sa nu duca inevitabil la anorexie sau la efectul yo-yo, dar si pt cei care pur si simplu sunt interesati sa-si schimbe alimentatia pentru a gasi un regim perfect sanatos si benefic organismului. nu contine retete magice de a scapa de 10 kg in 3 zile, dar este o prezentare completa a unei alimentatii care cu siguranta s-ar potrivi oricui are grija de propriul corp. n-o sa va dau mai multe detalii, pentru ca merita sa o cumparati sau macar sa o rasfoiti intr-una din vizitele la librarie (diverta, carturesti, etc). este o carte interesanta, interactiva si captivanta, si priveste buna functionare a organismului si NU dieta minune din ziarul local. eu am cumparat-o de a diverta si am primit un magnet de frigider cu un elefantel pe care scrie "Lasa pe maine ce poti manca azi!". cred ca tocmai mi-am gasit un nou motto in viata :D pofta buna..la lectura :)